Dictionar

răstignitor

Parte de vorbire:  I. s.m. (înv.), II. adj.  
Etimologie: (răstigni + -tor)

1. I. persoană care răstignește; crucificator, (înv.) restignitoriu.
2. II. (fig.) chinuitor.
 

răstignitură

Parte de vorbire:  s.f. (învechit)  
Etimologie: (răstigni + -tură)

1. ucidere a cuiva în chinuri, pironindu-l cu brațele și cu picioarele pe o cruce; crucificare, răstignire.
 

anemospor

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anémospore)

1. (bot.) spor împrăștiat prin vânt.
 

aspersor

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. aspersoir)

1. dispozitiv de irigare prin aspersiune, cu ajutorul căruia se împrăștie apa sub formă de picături; etalier, dispersor.
 

autoînsămânțare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (auto- + însămânţare)

1. (bot.) însămânțare naturală a plantelor prin scuturarea și împrăștierea semințelor; (rar) autoînsămânțat.
 

aviochimic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (germ. aviochemisch)

1. referitor la tratamentul modern al plantelor cu substanțe chimice împrăștiate din avion.
 

burgadă

Parte de vorbire:  s.f. (înv.)  
Etimologie: (fr. bourgade)

1. burg mic ale cărui case sunt mai împrăștiate decât în oraș; târgușor.
 

calvariu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. calvarium)

1. (la catolici) cruce monumentală, reprezentând imaginea lui Isus răstignit, în apropierea unei biserici; (p. ext.) cruce de lemn ridicată la răspântii, pe marginea drumurilor etc.