Rezultate secundare (Rătăci):
Parte de vorbire: adj.
Origine: (rătăci + -tor)
1. care umblă (fără odihnă) din loc în loc, care rătăcește; hoinar, pribeag, nomad.
2. (fig.; despre privire) care se mută dintr-un punct în altul, exprimând nedumerire, nesiguranță, tulburare.
3. (fig.; despre privire) care se fixeză în gol.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (germ. ahasverisch)
1. (veşnic) rătăcitor; rătăcind.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. aventureux, it. aventuroso)
1. care are caracter de aventură sau gust pentru aventură; care constituie o aventură.
2. (despre oameni) înclinat să se angajeze în aventură, într-o încercare dificilă, periculoasă, plină de neprevăzut.
3. (despre oameni) care iubește aventura, se lansează de bunăvoie în aventuri; amator de acţiuni îndrăzneţe şi riscante.
4. care abundă, care este plin de aventuri (ex. viață aventuroasă).
5. plin de riscuri (ex. proiect ~).
6. care îl caracterizează pe cavalerul rătăcitor în căutare de aventuri.
7. predispus la aventuri amoroase.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Bernhardiner)
1. câine de talie mare, viguros şi musculos, alb cu pete roşii, dresat special pentru salvarea drumeţilor rătăciţi în munţi; saint-bernard.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. déambuler)
1. a merge fără un scop precis, după propria fantezie sau poftă, a rătăci.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. erratique, lat. erraticus)
1. care nu este fix; rătăcitor, neregulat.
2. bloc ~ = bloc de piatră de dimensiuni mari, adus de gheţari şi rămas într-un anumit loc în urma retragerii acestora.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. hérésie, lat. haeresis)
1. concepţie, opinie religioasă, filozofică sau politică contrară dogmelor, principiilor esenţiale ale unei doctrine oficiale.
2. (fig.) rătăcire, abatere, greşeală, eroare.