rătăcitor, -oare
Parte de vorbire: adj.
Etimologie: (rătăci + -tor)
Etimologie: (rătăci + -tor)
1. care umblă (fără odihnă) din loc în loc, care rătăcește; hoinar, pribeag, nomad.
2. (fig.; despre privire) care se mută dintr-un punct în altul, exprimând nedumerire, nesiguranță, tulburare.
3. (fig.; despre privire) care se fixeză în gol.