Dictionar

rafinament

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. raffinement)

1. finețe, delicatețe, subtilitate.
2. viclenie, perfidie.
 

decadentism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. décadentisme)

1. denumire dată unor curente literar-artistice de la sfârșitul sec. XIX, caracterizate prin disoluție a valorii, prin ruperea din contextul celorlalte valori.
2. mișcare literar-artistică europeană, caracterizată prin revolta împotriva rigidităților școlii parnasiene, cultivarea brutală a inovațiilor formale și a senzațiilor tari, prin rafinament stilistic ajuns la apogeu care se va dizolva în simbolism.
 

distila

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. distiller, lat. distillare)

1. a efectua o distilare.
2. (chimie) a separa prin căldură părțile volatile și părțile nevolatile ale unei substanțe compuse.
3. (fig.) a extrage esența dintr-un lucru, și a o exprima cu rafinament.
 

eleganță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. élégance, lat. elegantia)

1. distincție, grație în atitudini, în maniere; rafinament, gust, distincție în felul de a se îmbrăca, în croiala hainelor.
2. distincție în limbaj, în stil.
 

elevat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. élevé)

1. înalt, ridicat; (fig.) nobil, sublim.
2. (despre stil) plin de rafinament; ales, îngrijit.
 

elevație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. élévation, lat. elevatio)

1. înălțime morală, rafinament, distincție.
2. reprezentare grafică, la scară, a fețelor verticale exterioare ale unei construcții, ale unei mașini etc.
3. parte a unui element masiv de pod aflat deasupra terenului.
 

gurmet

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. gourmet)

1. cineva care apreciază calitatea, rafinamentul unei mese, al unui anumit fel de mâncare; gurmand.