Rezultate principale (Recepție):
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. réception, lat. receptio)
1. luare în primire a unui material, a unei lucrări pe baza unor verificări calitative; recepționare.
2. captare de unde sonore sau electromagnetice; recepționer.
3. proces neuropsihic constând în formarea unor imagini prin detectarea, captarea și codificarea la nivelul analizatorilor a informațiilor primite.
4. reuniune, banchet, primire cu caracter festiv.
5. ~ diplomatică = reuniune organizată, în țara de reședință, de o misiune diplomatică cu ocazia sărbătoririi zilei naționale.
6. faptul de a primi un membru într-o societate (academică).
7. discurs de ~ = discurs de admitere ca membru la Academie.
8. serviciu de primire și cazare a voiajorilor într-un hotel.
Rezultate secundare (Recepție):
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. contre-réception)
1. repetare parţială sau totală a operaţiilor de recepţie în caz de litigiu.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. praeceptio)
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. radioréception)
1. recepţie a unei radiocomunicaţii.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. antenne, lat. antenna)
1. fiecare dintre cele două organe de simţ, firişoare mobile pe capul unor insecte, al crustaceelor şi miriapodelor.
2. dispozitiv de transmitere, de captare a undelor electromagnetice, la aparatele de emisie sau de recepţie a undelor.
3. vergă a unei vele latine, foarte lungă, ascuţită la extremităţi.
4. (fam.; pl.) sursă de informaţii.
5. filială, unitate subalternă detaşată pe lângă un organism central.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. autodyne)
1. montaj de radiorecepţie care foloseşte tub electronic ca detector şi oscilator.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. brouillage)
1. faptul de a bruia; perturbare electromagnetică voită a recepţiei undelor radioelectrice prin emiterea de semnale parazite cu aceeaşi frecvenţă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. contre-réception)
1. repetare parţială sau totală a operaţiilor de recepţie în caz de litigiu.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. détection)
1. identificare a prezenţei unui semnal util într-o recepţie de unde electromagnetice.
2. punere în evidenţă a radiaţiilor nucleare dintr-un anumit mediu.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. directionnel)
1. care orientează, care arată direcţia; care servește la dirijarea unei mișcări sau la indicarea unei direcții.
2. (despre radio) care emite pe un fascicul puţin divergent; directiv.
3. se spune despre o antenă care emite sau recepționează unde într-o singură direcție.
4. antenă ~ă = antenă de emisie sau recepţie dotată cu directivitate.
5. (despre galerii de mină) care este săpat în lungul direcției straturilor.