OK
X
receptiv, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. réceptif)
1.
capabil
de
a
recepționa,
de
a
primi
impresii
din
afară.
2.
care
învață,
asimilează
ușor.
3.
care
contractează
ușor
anumite
boli
(contagioase).
receptivitate
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. réceptivité)
1.
însușirea
de
a
fi
receptiv.
2.
predispoziție,
lipsă
de
rezistență
la
anumite
boli.
disfazic, -ă
Parte de vorbire:
I. adj., II. s.m.f.
Etimologie: (fr. dysphasique)
1.
I.
(med.)
legat
de
disfazie,
tulburare
care
afectează
expresia
(disfazie
expresivă)
sau
înțelegerea
limbajului
vorbit
(disfazie
receptivă).
2.
II.
persoană
atinsă
de
disfazie.
permeabil, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. perméable, lat. permeabilis)
1.
(despre
un
material)
care
permite
trecerea
prin
el
a
unui
fluid.
2.
(fig.)
influențabil,
receptiv.
predispozant, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. prédisposant)
1.
(med.)
receptiv,
sensibil,
predispus
la
o
boală.
predispoziție
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. prédisposition)
1.
dispoziție
naturală,
înclinație
spre
ceva.
2.
receptivitate,
sensibilitate
la
anumite
boli.
receptivitate
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. réceptivité)
1.
însușirea
de
a
fi
receptiv.
2.
predispoziție,
lipsă
de
rezistență
la
anumite
boli.
sensibilitate
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. sensibilité, lat. sensibilitas)
1.
proprietate
a
organismelor
animale
de
a
simți,
de
a
percepe
prin
simțuri
tot
ceea
ce
vine
din
afară.
2.
calitate
a
materialelor
fotografice
de
a
fi
sensibile.
3.
însușirea
de
a
fi
foarte
simțitor;
afectivitate,
emotivitate.
4.
receptivitate
artistică.
5.
predispoziție
a
organismelor
la
diferite
boli.
6.
însușire
a
unui
instrument
sau
aparat
de
a
fi
sensibil.
7.
(chim.)
mărime
a
concentrației
unei
soluții,
în
substanța
de
analizat,
care
produce,
în
timpul
unei
reacții
de
recunoaștere,
un
efect
la
pragul
percepției
senzoriale.
8.
viteza
cu
care
reacționează
o
emulsie
fotosensibilă
pentru
a
se
obține
o
anumită
înnegrire
a
argintului
în
funcție
de
cantitatea
de
lumină
recepționată.