Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. réciproque, lat. reciprocus)
1. (despre fapte, fenomene, sentimente) care acționează unul asupra celuilalt.
2. (mat.) ecuație ~ă = ecuație care, pe lângă orice soluție dată, admite ca soluție și valoarea inversă a acesteia; teoremă ~ă (și s. f.) = teoremă ale cărei premise sunt concluziile altei teoreme și invers; judecăți ~e = judecăți în care subiectul uneia poate deveni predicatul celeilalte și invers; reflexiv ~ = reflexiv care arată că acțiunea este făcută simultan de două subiecte, fiecare dintre acestea suferind efectele acțiunii celuilalt.
3. (despre convenții, obligații) care angajează în egală măsură părțile contractante; mutual.
Parte de vorbire: adv. (învechit)
Origine: (it. reciprocamente)
1. în mod reciproc; mutualmente.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. acantholyse)
1. (med.) slăbire a aderenţei reciproce dintre celulele epiteliului malpighian al epidermei.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. agamotrope, lat. agamotropus)
1. (biol.) care nu prezintă mişcări de atracţie reciproce între gameţii conjugaţi.
2. (bot.) fără mişcări gamotropice.
Parte de vorbire: prefix
Origine: (fr. allélo- cf. gr. allelon „alternativ, reciproc”)
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. allélotropisme)
1. atracţie reciprocă dintre două celule, organisme.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. allotropie)
1. proprietate a unor corpuri sau organisme de a se prezenta sub diferite forme ori de a fi diferite ca structură moleculară.
2. (biol.) proces de atracţie reciprocă între două celule de sens opus.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (lat. amicitia, it. amicizia)
1. sentiment reciproc de afecțiune sau simpatie între două (sau mai multe) persoane, care nu se bazează pe înrudire sau atracție sexuală; prietenie.
2. (antonime) inamiciție, inimiciție.