Parte de vorbire: adj.
Origine: (reclama)
1. (cel) denunţat justiţiei, inculpat, pârât.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. réclamation)
1. petiţie, protest, plângere împotriva unui abuz etc.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. réclamer, germ. Reklame)
1. a cere, a pretinde insistent ceva (pe baza unui drept); a revendica.
2. (fig.) a face necesar, a necesita; a impune.
3. a pârî, a denunţa, a face o reclamaţie contra cuiva.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. réclamant)
1. cel care face o reclamaţie; (jur.) cel care se adresează justiţiei.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. vacant, lat. vacans)
1. (despre un post, o funcţie) neocupat; liber.
2. (despre o succesiune) care nu este reclamată de succesori (2).
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. appelation)
3. (jur.; înv.) adresare la jurisdicția imediat superioară, spre a schimba sau anula o sentință dată de prima instanță; apel.
4. (prin ext.) adresarea unei reclamații (către cineva).
5. ~ de origine = denumirea unui produs după numele provenienței sale.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (lat. lamentum)
1. strigăte însoțite de plânsete, care exprimă durerea, amărăciunea sau suferința, mai ales morală; lamentare, lamentație.
2. (fig.) sunet tânguitor produs de instrumente muzicale; tânguire.
3. (desuet; concret.) reclamație.