Dictionar

recomandare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (v. recomanda)

1. acțiunea de a (se) recomanda și rezultatul ei; prezentare, recomandație.
2. (înv.) recomândare.
 

precept

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. précepte, lat. praeceptum)

1. principiu, învățătură morală; normă, regulă de conduită.
2. sfat, recomandare.
 

prezentare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (prezenta)

1. acțiunea de a prezenta; recomandare; prezentație.
2. scurtă expunere în care este înfățișat un personaj, o lucrare etc.
 

reclamă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. réclame)

1. recomandare, prezentare cu ajutorul publicității sau al altor mijloace a unui spectacol etc.
2. orice formă de publicitate.
3. procedeu publicitar care vizează lansarea unui produs, a unui spectacol, a unui artist etc.
4. totalitatea mijloacelor prin care se prezintă și se popularizează un produs, o carte etc.
5. (prin metonimie) suport material pentru această publicitate (afiș, pliant, prospect etc.).
6. text inserat într-un ziar, publicație pentru prezentarea, recomandarea și lăudarea unui produs sau serviciu.
7. răspândire de informații elogioase (despre cineva sau ceva), cu scopul de a-i crea renume sau popularitate.
 

recomandație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. recommandation)

1. recomandare elogioasă cuiva sau ceva; sfat.
2. prescripție medicală.
 

testimonial, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (I. fr. testimonial, II. engl. testimonial, cf. lat. testimonialis)

1. I. (jur.) care se face prin martori; care se bazează pe mărturie.
2. (jur.) califică probele date de martori.
3. (în special) califică scrisorile care mărturisesc viața și moravurile cuiva.
4. scrisori ~e = scrisori care mărturisesc viața și moravurile cuiva.
5. (în special) scrisoare ~ă = scrisoare acordată de un superior ecleziastic unui candidat la hirotonisire, care mărturisește conduita sa, moravurile sale.
6. II. recomandare scrisă, omagiu dat în semn de apreciere pentru serviciul cuiva etc.
 

indicare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (v. indica)

1. acțiunea de a indica și rezultatul ei; arătare, semnalare; recomandare.