Dictionar

Rezultate principale (Redacta):

Redacta

Parte de vorbire: vb.
Origine: (redactor)

1. a compune, a formula în scris (un act, un studiu etc.).

2. a pregăti (la un ziar, la o editură) pentru publicare manuscrisele.


Rezultate secundare (Redacta):

Tehnoredacta

Parte de vorbire: vb.
Origine: (tehno- + redacta)

1. a pregăti din punct de vedere tehnic şi grafic un manuscris pentru tipar.


Abreviator

Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr. abréviateur, lat. abbreviator)

1. cel care abreviază scrierile unui autor.

2. autor al versiunii scurte a unei lucrări literare.

3. funcționar al cancelariei papale însărcinat cu redactarea minutelor.


Conscripţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. conscription, lat. conscriptio)

1. recrutare.

2. redactare a unei legi.


Copia

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. copier)

1. tr. a reproduce un text, o operă de artă etc.

2. a reproduce ceva în mod servil şi fără originalitate; a plagia.

3. (peior.) a imita servil pe cineva.

4. (tehn.) a prelucra prin aşchiere la o maşină-unealtă un model, piesa rezultată având un profil identic.

5. intr. a redacta o teză, o lucrare etc. folosind pe furiş în timpul examenului lucrarea unui alt coleg, manuale, notiţe etc.


Dialog

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. dialogue, lat. dialogus)

1. conversaţie între doi vorbitori.

2. schimb de opinii între reprezentanţii a două partide, state etc.

3. ansamblu de replici schimbate între personajele unei piese de teatru sau ale unui film; pasaj dintr-o operă literară care reproduce convorbirea unor personaje.

4. ~ interior = replicile pe care le schimbă cu sine însuşi un personaj literar.

5. scriere redactată sub formă de dialog (1).

6. alternare de fraze muzicale care parcă răspund una alteia, executate de două voci sau instrumente ori chiar de un singur instrument cu registre diferite.


Elabora

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. élaborer, lat. elaborare)

1. a crea, a redacta o operă, un text etc.

2. a efectua operaţiile necesare pentru obţinerea unui metal, a unui aliaj.


Epistolar, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.n.
Origine: (fr. épistolaire, lat. epistolaris)

1. I. care se referă la o corespondență prin epistole; referitor la arta de a redacta scrisori; compus în stil de scrisoare.

2. II. carte care cuprinde indicații și reguli privitoare la modul de compunere a epistolelor.

3. colecţie de scrisori publicate.