refectoriu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. refectorium, fr. réfectoire)

1. sală de mese într-un internat, într-o mănăstire etc.

dieceză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (după fr. diocèse)

1. (Imperiul Roman) circumscripție administrativă, reprezentând o subdiviziune a unei prefecturi, condusă de un vicar.
2. (religie) circumscripție ecleziastică plasată sub jurisdicția unui episcop rezidențial sau a unui arhiepiscop; eparhie ortodoxă; dioceză.

eparh

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. eparque, gr. eparkhos)

1. titlu de prefect în Bizanț.
2. conducător, șef al unei eparhii; episcop.

prefect

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (lat. praefectus)

1. demnitar care conducea o prefectură la romani sau diverse unități teritoriale în unele state feudale.
2. comandant al unei armate, al unei legiuni la romani.
3. șef administrativ și politic al unui județ (sau district).
4. preot sau călugăr în institutele pedagogice ale iezuiților, care conduce și supraveghează câte un sector al activității elevilor.
5. (în trecut) elev, într-un colegiu (religios), responsabil cu disciplina.

prefectoral, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. préfectoral)

1. care aparține prefectului sau prefecturii.
2. de prefect sau de prefectură.

prefectură

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (lat. praefectura, fr. préfecture)

1. unitate administrativă, provincie etc. condusă de un prefect.
2. funcția, demnitatea de prefect.
3. instituție care constituie forul administrativ și politic sau conducerea poliției dintr-un județ (sau district).
4. clădire unde se află această instituție.

pretoriu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. praetorium, fr. prétoire)

1. reședința pretorului roman; loc unde acesta își exercita funcția.
2. prefect al ~lui = comandant al gărzii pretorienilor.
3. loc într-o tabără romană unde era așezat cortul comandantului.