parareflex

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. pararéflexe)

1. fenomen de origine reflexă determinat de o excitație care declanșează un alt reflex.

reflex, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. réflexe, lat. reflexus, germ. Reflex)

1. adj. produs în mod spontan; de natura reflexului.
2. reflect.
3. s. n. rază reflectantă; sclipire, strălucire.
4. (fig.) oglindire, reflectare.
5. reacție a organismului față de un excitant extern sau intern, prin intermediul sistemului nervos, fără intervenția voinței, prin care se reglează relațiile dintre organism și mediu.

REFLEX-, REFLEXO-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (fr. réflex/o/-, cf. lat. reflexus)

1. „act reflex”.

reflexibil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. réflexible)

1. care are proprietatea de a se reflecta.

reflexie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. réflexion, lat. reflexio, germ. Reflexion)

1. răsfrângere a unui fascicul de radiații atunci când acesta întâlnește o suprafață lucioasă sau dură.

reflexiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. reflexif, lat. reflexivus, germ. reflexiv)

1. (despre oameni) predispus la reflecție; meditativ, gânditor.
2. care se răsfrânge.
3. diateză ~ă = diateză care arată că acțiunea unui verb se răsfrânge asupra subiectului gramatical care o execută; verb ~ = verb la diateza reflexivă; pronume ~ = pronume reprezentând persoana asupra căreia se răsfrânge acțiunea verbului reflexiv.
4. (mat.) relație ~ă = relație pe care un element o poate avea cu el însuși.

adular

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. adulaire, germ. Adular)

1. (geol.) varietate de ortoză transparentă, cu reflexe argintii, făcând parte din grupa silicaților, subgrupa tectosilicaților și familia feldspaților.

amiotaxie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. amyotaxie)

1. (med.) convulsie involuntară a mușchilor; convulsiuni de origine reflexă.

antireflex, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (după fr. antireflet)

1. (strat subțire, transparent) care atenuează reflexiile produse de suprafețele optice.

arc

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. arcus, fr. arc)

1. armă (primitivă) de aruncat săgeți.
2. tot ceea ce are forma unui arc (1).
3. (mat.) porțiune dintr-o linie curbă, dintr-un cerc.
4. element de arhitectură în formă arcuită, care leagă între ele două ziduri, două coloane etc.
5. ~ de triumf = monument în formă de portic arcuit ridicat în amintirea sau pentru comemorarea unui eveniment; ~-butant = construcție în formă de semiarc, în exteriorul unui edificiu pentru a neutraliza împingerea boltelor gotice; ~-rampant = arc cu reazemele denivelate.
6. ~ voltaic = descărcare electrică între doi electrozi prin care circulă un curent de mare intensitate.
7. organ de mașină, din oțeluri aliate, destinat legăturii elastice între două piese.
8. ~ reflex = ansamblu de elemente nervoase care asigură realizarea reflexelor.

areflexie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. aréflexie)

1. absență a reflexelor care poate fi totală sau parțială, congenitală sau dobândită.

astenocorie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (engl. asthenocoria, fr. asthénocorie)

1. (med.) anomalie a reflexului pupilar la lumină caracterizată printr-o mioză normală (contracția pupilei), urmată de o decontracție foarte lentă și de midriază (dilatarea pupilei), chiar dacă lumina persistă; oboseală pupilară.