Dictionar

religie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. religion, lat. religio, germ. Religion)

1. formă a conștiinței sociale caracterizată prin credința într-o divinitate, într-o ființă supranaturală, creatoare și guvernatoare a cosmosului și prin oficierea unui cult; confesiune.
2. (fig.) crez; cult; lucru sfânt.
 

adventist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (engl. adventist, fr. adventiste)

1. (adept) al adventismului.
2. I. care aparține adventismului, privitor la adventism.
3. II. (religie) credincios care așteaptă o nouă venire a lui Hristos pe pământ.
 

agnostic, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. agnostique)

1. I. referitor la agnosticism, doctrină conform căreia absolutul este inaccesibil minții umane; sceptic față de metafizică și religie.
2. care este specific agnosticismului.
3. II. adept al agnosticismului.
 

amixie 2

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. amixie)

1. reproducere a unui organism pe cale asexuată la speciile inferioare.
2. restricție impusă membrilor unei colectivități de a contracta căsătorii cu parteneri din aceeași castă, rasă, religie etc.
 

androlatrie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. androlâtrie)

1. (religie) cult divin dedicat unui bărbat; divinizare a bărbatului.
 

anglicanism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anglicanisme)

1. religie de stat a Angliei, cu caracter reformat, constituită oficial în 1562 sub Elisabeta I.
 

animologie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (cf. lat. animus, spirit, inteligenţă)

1. știința sistemului conceptual sau a activităților spirituale referitoare la instituțiile sociale, artă, religie etc.