Dictionar

repetiție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. répétition, lat. repetitio)

1. repetare a unui cuvânt, a unei idei, acțiuni etc.
2. armă cu ~ = armă cu care se pot trage mai multe focuri la rând.
3. activitate depusă de interpreți pentru pregătirea unui spectacol, a unui concert.
4. procedeu stilistic în folosirea repetată a aceluiași cuvânt sau grup de cuvinte.
 

corepetiție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Korrepetition)

1. exersare a unui rol, a unei partide de canto cu ajutorul corepetitorului.
 

batologie (1)

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. battologie)

1. (literatură) repetiție de cuvinte sau de fraze, inutilă și plictisitoare; reiterarea continuă inutilă a acelorași cuvinte, fraze sau idei.
 

conduplicație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. conduplication, lat. conduplicatio)

1. stare a unui organ conduplicat.
2. repetiție a unui cuvânt la sfârșitul sau la începutul unei fraze.
 

corepeta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (germ. korrepetieren)

1. a face repetiție cu corepetitorul.
 

epistrofă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. épistrophe)

1. fel de întoarcere folosit în tactica militară a grecilor.
2. repetiție a unui cuvânt la sfârșitul unei fraze; epiforă (2).
 

inculca

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. inculquer, lat. inculcare)

1. a întipări în mintea cuiva, prin repetiție, un principiu, o idee etc.
2. a fixa în memoria cuiva prin repetare permanentă; a preda ceva într-un mod durabil.
 

perisologie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. périssologie)

1. procedeu retoric de insistare prin repetiție; pleonasm.
2. greșeală de limbă datorată ignoranței sau neglijenței în exprimare.