rest

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Rest, fr. reste, ngr., it. resto)

1. ceea ce rămâne (din ceva); rămășiță.
2. deșeu.
3. sumă de bani care se înapoiază celui care face o plată cu mai mulți bani decât suma cuvenită.
4. (mat.) rezultatul unei scăderi; diferență.
5. parte indivizibilă care rămâne după efectuarea unei împărțiri.

arest

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Arrest, it. arresto)

1. deținere sub pază legală a cuiva bănuit de o infracțiune.
2. locul acesteia; închisoare.

restabili

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. rétablir)

1. tr. a stabili din nou, a aduce în starea în care a fost la început sau în alta mai bună.
2. a stabili, a reconstitui (un cuvânt, un text).
3. refl. a se întrema, a se înzdrăveni.

restant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. restant)

1. neachitat.
2. rămas în urmă.

restanță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. restanza)

1. plată neachitată la termen; rest.
2. lucrare rămasă în întârziere.
3. examen nepromovat la termen.

restanțier, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (restanţă + -ier)

1. (cel) rămas în restanță (cu o lucrare, cu o plată, cu un examen etc.).

restaura

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. restaurer, lat., it. restaurare)

1. tr. a reface, a aduce într-o stare asemănătoare cu cea originară (o clădire, o pictură etc.).
2. a reîntrona (un suveran, o dinastie).
3. refl. (fig.) a-și restabili forțele, a se întrema.

abataj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abattage, it. abbattaggio)

1. acțiunea de a extrage minereu într-o mină.
2. loc de extragere a unui minereu, a unei roci dintr-un zăcământ; operația însăși.
3. ~ frontal = abataj al minereului făcut pe un front foarte lung în direcția filonului.
4. ciocan de ~ = instrument acționat cu aer comprimat, cu ajutorul căruia se desprinde cărbunele în straturile cu înclinație mare.
5. doborâre a arborilor în exploatările forestiere.
6. acțiunea de a ucide un animal; sacrificare a animalelor, la abator.
7. (marinărie) înclinare a unei nave spre a putea fi carenată; carenaj.

abatere

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (abate)

1. acțiunea de a (se) abate și rezultatul ei.
2. îndepărtare, deviație de la direcția inițială sau normală.
3. (fig.) îndepărtare de la o normă, de la o linie de conduită, de gândire etc.
4. (jur.) încălcare a unei dispoziții cu caracter administrativ sau disciplinar.
5. (tehn.) diferența dintre valoarea efectivă sau valoarea-limită admisă a unei mărimi și valoarea ei nominală.
6. (tehn.) diferența dintre dimensiunea reală și cea proiectată a unei piese.
7. (mar.) operația de întoarcere intenționată a prorei unei nave într-o anumită direcție.
8. (econ.) ~ fiscală = parte procentuală din venit, care este scutită de impozit.
9. (econ.) ~ monetară = factor de natură inflaționistă care se caracterizează prin creșterea mai rapidă a masei monetare în raport cu masa bunurilor și serviciilor, manifestată prin majorări ale prețurilor și scăderea puterii de cumpărare a unei monezi.
10. (compus) ~-standard = indicator de măsurare a dispersiei valorilor unei variabile aleatorii.
11. (gram.) excepție.
12. (înv.; loc. subst.) ~ de la vorbă = digresiune.
13. (loc. subst.) ~ de la regulă = excepție.
14. culcare pe pământ; doborâre.
15. (fig.) deprimare.

absolut, -ă

Parte de vorbire:  adj., adv., s.  
Etimologie: (lat. absolutus, fr. absolu)

1. adj. care nu comportă nici o restricție, necondiționat.
2. total, complet, desăvârșit.
3. adevăr ~ = adevăr care reprezintă cunoașterea completă a realității; (fiz.) mișcare ~ă = deplasarea unui corp față de un sistem de referință fix; zero ~ = temperatura cea mai joasă posibilă (-273ºC).
4. (mat.; despre mărimi) care nu depinde de sistemul la care este raportat.
5. valoare ~ă = valoare aritmetică a unui număr algebric, făcând abstracție de semnul său; verb ~ = verb tranzitiv cu complementul direct neexprimat.
6. s. n. principiu veșnic, imuabil, infinit, la baza universului.
7. ceea ce există în sine și prin sine.
8. adv. cu desăvârșire, exact.

acarofil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. acarophile)

1. care crește în simbioză cu acarienii; acarofitic.

acarofitic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. acarophytique)

1. care crește în simbioză cu acarienii; acarofil.

accelerando

Parte de vorbire:  adv.  
Etimologie: (it. accelerando)

1. (muzică) (ca indicație de execuție) din ce în ce mai repede, grăbind.
2. indicație de tempo care cere interpretului accelerarea, creșterea mișcării; incalzando.