Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. retard)
1. s. n. întârziere.
2. (tehn.) amânare introdusă într-o transmisiune.
3. (med.) stare a unei persoane a cărei dezvoltare este mai puțin evoluată decât a altora.
4. adj. inv. (despre medicamente) cu efect prelungit, datorită acțiunii unor substanțe absorbite încet de organism.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. retarder, lat. retardare)
1. a rămâne în urmă; a întârzia.
2. (fig.) a încetini (mişcarea); a frâna, a împiedica.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (retarda)
1. (şi s. m. f.) rămas în urmă; nedezvoltat din punctul de vedere al intelectului; întârziat mintal; retardatar.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. retardataire)
1. I. care ajunge sau care face un lucru cu întârziere.
2. care este în urmă la școală în comparație cu alți copii; retardat.
3. II. persoană care întârzie, este în întârziere.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. retardation)
1. retardare.
2. mișcare a Lunii pe bolta cerească în sens direct (de la vest la est), precum și a planetelor, în anumite situații, având ca efect întârzierea în fiecare zi a trecerii astrului la meridianul locului.
3. (biol.) prezența tardivă în cursul autogenezei a unor caractere, în comparație cu stadiul filogenetic anterior.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (engl. retarder)
1. (inginerie mecanică) dispozitiv pentru încetinirea camioanelor mari, autobuzelor, vagoanelor de cale ferată etc.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. audi-mutité, audimutité)
1. mutitate congenitală totală sau parțială, fără surditate sau retard mintal.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (retarda)
1. (şi s. m. f.) rămas în urmă; nedezvoltat din punctul de vedere al intelectului; întârziat mintal; retardatar.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. retardataire)
1. I. care ajunge sau care face un lucru cu întârziere.
2. care este în urmă la școală în comparație cu alți copii; retardat.
3. II. persoană care întârzie, este în întârziere.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. retardation)
1. retardare.
2. mișcare a Lunii pe bolta cerească în sens direct (de la vest la est), precum și a planetelor, în anumite situații, având ca efect întârzierea în fiecare zi a trecerii astrului la meridianul locului.
3. (biol.) prezența tardivă în cursul autogenezei a unor caractere, în comparație cu stadiul filogenetic anterior.