Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. revendiquer)
1. a reclama un drept, un bun etc. care se cuvine sau aparţine cuiva şi care se află în posesiunea altcuiva.
Parte de vorbire: s.
Origine: (revendica + -ant)
Parte de vorbire: s.
Origine: (revendica)
1. acţiunea de a revendica; ceea ce se revendică; revendicaţie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. revendication)
1. revendicare; ceea ce revendică.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. revendicatif)
1. care revendică un bun, un drept cuvenit.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. revendicateur)
1. (cel) care exprimă o revendicare.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. autonomiste)
1. (persoană) care susține autonomia.
2. I. în legătură cu autonomia politică a unui grup uman sau a unui teritoriu.
3. II. persoană care revendică autonomia unui teritoriu.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. congrégationalisme)
1. mişcare protestantă din Anglia, care revendica autonomia bisericilor locale faţă de stat şi nega ierarhia ecleziastică.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. quérulence)
1. tendinţă patologică a cuiva spre revendicări nefondate, având convingerea de a fi nedreptăţit.
2. trăsăturile caracteristice ale unui subiect cverulent.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. démocrate)
1. I. referitor la democrație; democratic.
2. care are convingeri democratice, care militează pentru democrație.
3. care este membru al unui partid care revendică democrația.
4. partid ~ = partid cu orientare democrată.
5. II. partizan al democrației, al unui sistem politic în care poporul își alege reprezentanții.
6. (S.U.A.) membru sau susținător al Partidului Democrat.
7. ~ţi revoluţionari = ideologi şi militanţi ai revoluţiei burghezo-democratice, care au luptat consecvent pentru desfiinţarea iobăgiei şi lichidarea rânduielilor feudale.
8. ~-creştin = membru al unui partid democrat care adoptă principiile creştinismului.
9. (antonime) aristocrat, autocrat, autoritar.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. diversion, lat. diversio)
1. încercare de a schimba cursul unei acţiuni, de a abate intenţiile, gândurile cuiva.
2. acţiune politică reacţionară, întreprinsă de un guvern, un partid etc. cu scopul de a distrage atenţia maselor de la acţiuni revendicative sau revoluţionare.
3. (mil.) acţiune, operaţie care urmăreşte abaterea atenţiei forţelor inamicului dintr-un anumit punct.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. extrader)
1. a preda, la cerere, pe un infractor statului căruia îi aparţine sau care îl revendică.