Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. rigueur, it. rigore, lat. rigor)
1. asprime, severitate, stricteţe.
2. de ~ = care se impune în mod obligatoriu; potrivit împrejurării.
3. (pl.) principii severe, rigurozitate.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. algébrique)
1. care se referă la algebră; care folosește algebra; care este obținut prin algebră.
2. care conține doar numere, litere și operatori aritmetici.
3. (prin analogie) care este caracterizat de rigoare și abstractizare.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. architecturer)
1. a construi cu rigoare (o operă literară sau artistică).
Parte de vorbire: adj.
Origine: (it. cogitativo)
2. care se referă la cogitație.
3. (scolastică) facultate ~ă = facultatea de a face inferențe imediate care nu implică nici construcția, nici rigoarea unei deducții.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. janséniste)
1. I. referitor la jansenism, doctrina lui Jansenius (1585- 1638) despre har și predestinare.
2. care manifestă o virtute austeră, rigidă, puritană.
3. II. adept al jansenismului.
4. persoană care dă dovadă de o rigoare excesivă.
5. (antonime) epicurian, libertin.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. logicien)
1. specialist în logică, știință care stabilește regulile și condițiile pentru un raționament corect; (înv.) logic.
2. persoană care cunoaște temeinic logica; (înv.) logic.
3. (prin ext.) persoană care raționează cu rigoare; (înv.) logic.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. protester, lat. protestari)
2. tr. (jur.) a stabili neplata la scadenţă a unei poliţe, a unui cec etc. spre a se lua măsurile de rigoare.