Dictionar

robust, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. robuste)

1. tare, zdravăn, voinic, viguros; rezistent.
 

robust; viguros

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT robustus
2. FR forte; robuste; vigureux
3. EN robust; vigurous
4. DE kräftig; robust; stämmig
5. RU мощный
6. HU erős, erőteljes
 

robustețe

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. robustesse)

1. faptul de a fi robust; putere, vigoare fizică.
 

atlet, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. athlète, lat. athleta, gr. athletes)

1. sportiv care practică atletismul.
2. om cu o constituție fizică robustă; luptător (la circ).
 

beagle

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. beagle)

1. câine de vânătoare de rasă engleză, mic, robust, curajos, cu urechile lungi, plate.
 

brevilin, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. bréviligne)

1. cu trup scund, robust, îndesat și membre scurte și groase.
 

chow-chow

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. chow-chow)

1. rasă de câini, de talie mijlocie, robuști, originari din China.
 

doric, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. dorique, lat. doricus, gr. dorikos)

1. ordin ~ = ordin arhitectonic în Grecia antică, caracterizat prin robustețe și sobrietate, prin coloane fără bază, cu friza decorată cu triglife și metope.
2. (despre elemente arhitecturale, clădiri) în stil doric.
3. (muz.) mod ~ = mod melodic a cărui scară muzicală se deosebește de cea a modului minor natural prin faptul că treapta a 4-a urcată, în loc să formeze cu tonica o sextă mică, formează o sextă mare.
 

fortifia

Parte de vorbire:  vb. tr., refl.  
Etimologie: (fr. fortifier)

1. a deveni mai puternic, mai robust; a (se) întări, a prinde putere; a (se) fortifica.
2. (antonim) a (se) anemia.