OK
X
rușinăciune
Parte de vorbire:
s.f. (învechit)
Etimologie: (rușina + -ciune)
1.
faptul
de
a
(se)
rușina;
rușinare.
cinic, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. cynique, lat. cynicus, gr. kynikos, de câine)
1.
adj.
care
denotă
sfidare;
sarcastic,
sfidător,
insolent,
nerușinat.
2.
școală
~ă
=
școală
filozofică
greacă
din
antichitate
care
s-a
preocupat
îndeosebi
de
problemele
eticii,
propovăduind
autonomia
morală
a
individului,
simplitatea,
întoarcerea
la
natură.
3.
s.
m.
filozof
aparținând
acestei
școli.
4.
adj.,
s.
m.
f.
(cel)
care
exprimă
deschis
și
fără
jenă
atitudini
și
gânduri
condamnabile;
(om)
nerușinat,
fără
scrupule.
impudență
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. impudence, lat. impudentia)
1.
obrăznicie
neîngrădită
sau
cinică
care
șochează,
indignează;
impudoare;
aplomb,
cinism.
2.
(prin
ext.)
act
impudent;
acțiune
nerușinată
sau
cuvânt
obraznic.
impudic, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. impudique, lat. impudicus)
1.
lipsit
de
pudoare;
nerușinat,
indecent.
impudicitate
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. impudicité)
1.
caracterul
a
ceea
ce
este
impudic.
2.
dispoziția
(cuiva)
de
a
se
comporta
sau
de
a
acționa
într-un
mod
care
este
dezaprobat
de
morala
sexuală.
3.
lipsă
de
pudoare,
de
rușine;
atitudine,
faptă,
vorbă
lipsită
de
rușine;
act
impudic;
nerușinare;
impudoare.
4.
(antonime)
pudicitate,
pudoare.
impudoare
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. impudeur)
1.
lipsă
de
pudoare,
de
rușine;
nerușinare.
indecent, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. indécent, lat. indecens)
1.
care
calcă
sau
contrazice
legile
decenței;
care
șochează.
2.
care
este
lipsit
de
pudoare;
necuviincios,
nerușinat,
impudic.