Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. adénovirus)
1. grup de virusuri cu afinitate pentru mucoasa conjunctivală, faringială şi ţesutul limfatic.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. anavirus)
1. inframicorp devenit inactiv patologic sub acţiunea căldurii sau formolului.
Parte de vorbire: s.n., s.m.
Origine: (fr. antivirus)
1. s.n. substanță care împiedică dezvoltarea virusurilor.
2. s.m. software capabil să detecteze și să elimine virușii informatici.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. carus)
1. (med.) starea cea mai gravă, ultimă a comei.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., engl. chorus)
1. vechi dans şi cântec englezesc vioi, interpretat de unul sau mai mulţi solişti, refrenul reluat de cor.
2. partea principală a unei teme de jaz.
3. improvizaţie colectivă după improvizaţiile soliştilor.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr. cirrus, lat. cirrus „șuviță de păr”)
1. (meteorologie) nor de mare altitudine (6-10 km) care se dezvoltă în benzi izolate (ex. cirrus fusiform).
2. cirus.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abréaction)
1. (psihan.) reapariţie bruscă a unor tensiuni emoţionale, regulate.
2. reacție de eliberare a unor tensiuni emoționale care altfel ar întreține conflictele psihice și ar genera tulburări durabile; reacție de apărare.
3. sin. catharsis.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.n.
Origine: (fr. abrupt, lat. abruptus)
1. I. (despre un teren) foarte înclinat; accidentat, prăpăstios.
2. (despre stil) alcătuit din elemente contrastante; inegal.
3. (bot.; despre un organ) terminat brusc.
4. II. formă de relief abruptă.
5. porțiune de teren cu pantă foarte înclinată.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. abscons, lat. absconsus)
1. care este greu de înțeles; obscur; abstrus.
2. (antonime) clar, comprehensibil.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. absence, lat. absentia)
1. lipsa cuiva sau a ceva dintr-un loc; inexistenţă.
2. pierdere bruscă şi de scurtă durată a cunoştinţei.
3. (fig.) neatenţie, distracţie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. accès, lat. accessus)
1. posibilitate de a ajunge, de a pătrunde într-un anumit loc, la cineva etc.; intrare, loc pe unde se pătrunde undeva.
2. (med.) simptome care apar brusc și determină o stare acută a unei boli.
3. (fig.) izbucnire trecătoare și violentă a unei stări sufletești.
4. (inform.) proprietatea sistemelor de memorie de a permite înregistrarea și regăsirea informației.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. accrétion)
1. (astr.) fenomen fizic prin care un corp ceresc captează materia din spaţiul cosmic.
2. (tehn.) proces de aglomerare a unor elemente.
3. formarea de crustă oceanică, prin extensiunea crustei terestre.