Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. scarificateur)
1. maşină rutieră pentru scarificarea şoselelor.
2. maşină echipată cu cuţite-gheare, pentru afânarea adâncă a pământului, a păşunilor şi fâneţelor.
3. instrument pentru incizii superficiale în piele.
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (fr. scarifier, lat. scarificare)
1. a scormoni suprafața unei șosele care trebuie refăcută pentru a asigura o legătură mai bună între noile și vechile materiale.
2. a afâna pământul cu scarificatorul.
3. (med.) a cresta ușor pielea pentru provocarea unei sângerări, aplicarea ventuzelor etc.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. scarification, lat. scarificatio)
1. acțiunea de a scarifica și rezultatul ei; scarificare.
2. (med.) incizie superficială făcută în piele cu un instrument (bisturiu, lanțetă, scarificator, vaccinostil) pentru a produce un flux de sânge sau serozitate, pentru a efectua o vaccinare, o reacție cutanată sau pentru a introduce în epidermă anumite medicamente.
3. (etnologie) incizie efectuată pe piele pentru a obține cicatrici, constituind o marcă tribală, un rit de inițiere sau care răspund doar unor scopuri estetice.
4. (agricultură) defrișarea și afânarea cu ajutorul unui scarificator.
5. (arboricultură) incizie efectuată pe scoarța unui pom fructifer (sau pe o ramură de viță de vie) pentru a împiedica curgerea sevei în apropierea fructelor.