Dictionar

Scolastic, -ă

Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. scolastique, lat. scholasticus)

1. adj. referitor la scolastică.

2. (p. ext.) pedant, livresc, rupt de realitate.

3. s. f. învățământul și filozofia predate în țările catolice din Europa medievală, care căutau fundamenteze dogmele bisericii creștine, caracterizându-se prin raționamente abstracte și prin artificii logice sterile.

4. (p. ext.) orice speculație sterilă, ruptă de viață.


Scolasticism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. scolasticisme)

1. concepţie specifică scolasticii; metodă scolastică.


Aseitate

Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. aseitas)

1. (în scolastică) caracterul unei entităţi de a avea ea însăşi cauza şi principiul propriei sale existenţe.


Baconism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. baconisme)

1. filozofia lui Francis Bacon, care, combătând scolastica şi metoda deductivă, a pus bazele metodei inductive moderne.


Cazuistică

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. casuistique)

1. parte a moralei stoice, talmudice, scolastice şi iezuite care încerca rezolve cazurile de conştiinţă, dându-le interpretări meşteşugite.

2. (peior.) justificare a unor practici imorale prin subtilităţi logice; (prin ext.) ingeniozitate, abilitate (în argumentarea unor teze îndoielnice).

3. sistem de investigaţii, analize şi practici având la bază cazuri particulare, individuale.

4. (med.) ansamblu de cazuri de boală de un anumit profil, studiate şi tratate.


Cogitativ, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (it. cogitativo)

1. referitor la cugetare.

2. care se referă la cogitație.

3. (scolastică) facultate = facultatea de a face inferențe imediate care nu implică nici construcția, nici rigoarea unei deducții.


Conceptualism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. conceptualisme)

1. concepţie în filozofia scolastică medievală apropiată de nominalism, care recunoaşte existenţa generalului.


Consecvenţă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. conséquence, lat. consequentia)

1. faptul de a fi consecvent.

2. (în logica scolastică) implicaţia şi decurgerea formulelor logice una din alta.

3. caracteristică a gândirii corecte care respectă legile şi regulile de formare şi transformare într-un sistem deductiv.