Dictionar

scuturătură

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (scutura + -ătură)

1. faptul de a (se) scutura.
2. mișcare bruscă și repetată; clătinare, zgâlțâire, zdruncinare.
3. scuturatul pomilor de fructe, flori, frunze.
4. dereticare, curățenie.
5. (fig.) ploaie ușoară și scurtă de vară.
6. (reg.; expr.) ~ de friguri = acces (de friguri); frison.
 

autoînsămânțare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (auto- + însămânţare)

1. (bot.) însămânțare naturală a plantelor prin scuturarea și împrăștierea semințelor; (rar) autoînsămânțat.
 

exfolia

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (lat. exfoliare, fr. exfolier)

1. a (se) desprinde în lame subțiri, a (se) coji.
2. a (se) scutura, a (se) desfrunzi.
 

maracas

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (sp. maracas)

1. instrument muzical de percuție, din două nuci de cocos cu un mâner, umplute cu nisip sau grăunțe mici, care, prin scuturare, produc sunete asemănătoare cu ale castanietelor.
 

șeic

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. shake)

1. dans modern de perechi cu scuturături; melodia corespunzătoare.
 

deflorare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (v. deflora)

1. pierdere a virginității; dezvirginare.
2. (înv.) scuturare de flori a unei plante.
3. deflorat, deflorație.
 

deflorat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (v. deflora)

1. care și-a pierdut virginitatea; dezvirginat.
2. (înv.; despre plante) scuturat de flori.