secvență

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. séquence, it. sequenza, lat. sequentia)

1. succesiune de fenomene fizice; ordinea de variație în timp a mărimilor unui sistem.
2. șir de imagini sau de scene dintr-un film care formează o unitate.
3. (fig.) serie de fapte, evenimente, stări etc. care se succedă într-o anumită ordine, formând un tot.
4. (muz.) transpunere, riguroasă sau liberă, pe alte teme a unei structuri melodice sau armonice; progresie.
5. gen de cântări în muzica bisericească medievală care foloseau acest procedeu.

biosecvență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bioséquence)

1. secvență de soluri asemănătoare care diferă între ele prin felul și numărul organismelor.

consecvență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. conséquence, lat. consequentia)

1. faptul de a fi consecvent.
2. (în logica scolastică) implicația și decurgerea formulelor logice una din alta.
3. caracteristică a gândirii corecte care respectă legile și regulile de formare și transformare într-un sistem deductiv.

inconsecvență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. inconséquence, lat. inconsequentia)

1. lipsă de consecvență.

subsecvență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. subsequence)

1. însușirea de a fi subsecvent.

acrobat, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. acrobate, gr. akrobatos)

1. gimnast în acrobație.
2. artist de circ, funambul care execută trucuri de agilitate în fața unui public.
3. (fig.) om lipsit de consecvență; cel care caută să epateze.

anșeneu

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. enchaîné)

1. (efect cinematografic) trecere de la o secvență la alta prin suprapunerea cadrelor; înlănțuire.

ataxic, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. ataxique)

1. I. care se referă la ataxie.
2. (med.) febră ~ă = febră malignă sau nervoasă, caracterizată prin inconsecvența evoluției sale.
3. II. persoană atinsă de ataxie.

biosecvență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bioséquence)

1. secvență de soluri asemănătoare care diferă între ele prin felul și numărul organismelor.

buclă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. boucle)

1. șuviță de păr răsucită; cârlionț, zuluf.
2. parte a ochiului unui fir în timpul tricotării.
3. curbă la racordarea aliniamentelor unei serpentine.
4. cotitură a unui curs de apă.
5. parte dintr-un cablu, dintr-o conductă etc. având forma unei porțiuni dintr-o curbă închisă.
6. (inform.) secvență din instrucțiunile unui program care se execută de mai multe ori până se satisfac anumite condiții.
7. (cib.) suită de efecte în care ultimul corespunde celui dintâi.

caracter

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. caractère, lat. character, gr. kharakter)

1. ansamblu de trăsături psihico-morale distincte, relativ stabile, definitorii pentru om.
2. dans de ~ = dans prin ale cărui figuri se exprimă acțiuni sau sentimente; comedie de ~ = comedie a cărei intrigă izvorăște din conflictul creat între caracterele personajelor.
3. personalitate morală caracterizată prin voință fermă, corectitudine și consecvență, integritate etc.
4. individualitate cu trăsături psihice complexe, într-o operă literară.
5. particularitate de structură, formă, substanță sau funcție a unui organism.
6. caracteristică a unui lucru, fenomen.
7. element al unui alfabet; literă, semn grafic de același corp și aceeași familie.
8. (inform.) literă, cifră, semn particular.
9. (mat.) numărul de elemente care ocupă după o permutare același loc ca și înainte de aceasta.