Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. sédiementer, germ. sedimentieren)
1. a se depune în straturi; a forma sedimente.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. sédimentaire)
1. caracter de sediment; format prin sedimentare.
2. rocă ~ă = rocă prin depunerea materialului provenit din alterarea sau dezagregarea altor roci, transportat de vânturi, ape ori gheţari, sau prin depunerea resturilor de organisme.
Parte de vorbire: s.
Origine: (sedimenta)
1. acţiunea de a (se) sedimenta; depunere de sedimente; sedimentaţie.
2. depunere (lentă) a particulelor solide aflate în suspensie într-un lichid.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. sédimentation)
1. depunerea substanțelor suspendate sau dizolvate într-un lichid; sedimentare.
2. (geol.) mulțimea proceselor care duc la formarea sedimentelor; sedimentare.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. acaustobiolite)
1. (geol.) rocă sedimentară de origine organică care nu arde (necombustibilă).
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aleurite)
1. rocă sedimentară detritică, formată din granule foarte mici de minerale, de roci.
2. fragment dintr-un astfel de sediment.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aleurolithe)
1. rocă sedimentară aleuritică.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. allite)
1. rocă sedimentară, roşie, din aluminiu şi fier, produsă prin alterarea scoarţei terestre.
2. constituent principal al clincherelor de ciment portland artificial.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. alluvial)
1. referitor la sau produs de aluviuni; aluvionar.
2. sol ~ = sol sedimentar care provine (sau/și încă se dezvoltă) din aluviuni.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. argile, lat. argilla)
1. rocă sedimentară fină şi unsuroasă, care în contact cu apa devine plastică, folosită în olărie, în sculptură etc.; lut.