Parte de vorbire: vb.
Origine: (după fr. signer)
1. tr., intr., refl. a (se) iscăli.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (după fr. consigner)
1. a nota într-un act; a înregistra, a însemna.
2. a depune contra semnătură o sumă de bani spre păstrare la o organizaţie de stat specializată.
3. a interzice ieşirea militarilor din cazarmă, din locul de staţionare sau de pe navă.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (după fr. contresigner)
1. a semna un act alături de cel de la care emană.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (co- + semna)
1. a semna, împreună cu altcineva un act, o lucrare.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (după fr. désigner, lat. designare)
1. a indica, a numi pe cineva pentru o demnitate, o funcţie etc.; a designa.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (lat. insignare)
1. tr. a face un semn distinctiv.
4. intr. a avea un anumit înţeles; a marca.
5. (despre cuvinte) a avea accepţia de...
6. a avea o anumită importanţă, valoare.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (după fr. résigner)
1. a se împăca cu o situaţie neplăcută, grea; a accepta, a se supune.
Parte de vorbire: vb. intr.
Origine: (fr. abdiquer, lat. abdicare)
1. a renunța la puterea pe care o exercită; a demisiona din funcție.
2. a abandona puterea suverană; a renunţa la tron, la un drept.
3. (fig.) a renunţa la ceva, a se resemna.
4. a renunţa la o activitate din cauza greutăţilor întâmpinate.
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (germ. abstrakt, lat. abstractus)
1. adj. gândit în mod separat de ansamblul concret, real.
2. în ~ = pe bază de deducţii logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gândire) greu de înţeles; (mat.) număr ~ = număr căruia nu i se alătură obiectul numărat; artă ~ă = curent apărut în artele plastice europene la începutul sec. XX, care se caracterizează prin intelectualizarea, reducţia abstractă şi încifrarea imaginii; abstracţionism.
3. s. n. parte de vorbire provenită prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o altă parte de vorbire, având un sens abstract.
4. ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind acţiunea acestuia.
5. categorie filozofică desemnând cunoaşterea proprietăţilor esenţiale şi generale.
Parte de vorbire: I. s.n. (înv.), II. s.m. (înv.)
Origine: (I. fr. acquit; II. cf. lat. apium)
1. I. bilă de încercare la jocul de biliard, desemnând persoana care începe partida.
2. (reg.) baston special de lemn, cu care jucătorii lovesc bilele de biliard; tac.
3. II. plantă erbacee aromatică din familia umbeliferelor, cu frunze mari, penate, cu flori albe, cu un rizom gros, globulos și cărnos, cultivată ca plantă culinară; țelină (Apium graveolens).
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. accréditif, germ. Akkreditiv)
1. modalitate de plată în practica comercială prin care banca cumpărătorului, se obligă a plăti vânzătorului, direct sau prin intermediul unei bănci corespondente, o anumită sumă de bani.
2. sumă de bani depusă de cineva la o casă de economii şi consemnaţiuni; înscris care certifică o asemenea depunere.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (lat. adnotare)
1. a face însemnări pe marginea unui text.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (adnota)
1. acțiunea de a adnota și rezultatul ei.
2. notă explicativă, însemnare pe marginea unui text; adnotaţie.