Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. monseigneur, it. monsignore)
1. titlu dat seniorilor feudali (în Apus); titlu de adresare către un nobil.
2. titlu dat unor prelaţi ai bisericii catolice.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. senior)
1. s. m. stăpân al unei feude; (p. ext.) nobil.
2. adj. (după un nume onomastic) care este mai în vârstă, mai bătrân; tatăl (în raport cu fiul).
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. senior)
1. sportiv care a depăşit vârsta juniorilor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. séniorat)
1. vârstă a unui sportiv senior2; perioadă în care cineva practică un sport ca senior2.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. seigneurial)
1. care aparține seniorului; privitor la senior; (rar) senioral.
2. care este vrednic de un senior; (rar) senioral.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. seigneurie, it. signoria)
2. drept, putere, autoritate a unui senior.
3. formă de guvernământ a oraşelor-republici medievale din Italia.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bannière)
1. (în evul mediu) steag sub care se adunau vasele unui senior, pentru a merge la război.
3. stindard trapezoidal, pe corăbii.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. baron, germ. Baron)
1. senior feudal care avea pe pământurile sale drepturi absolute.
2. titlu de nobleţe între cavaler şi viconte.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bastide)
1. mică lucrare provizorie, pentru a ataca o fortificaţie.
2. oraş fortificat pentru apărarea unui stat seniorial sau a unui domeniu.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bouffon)
1. s. m. personaj comic îmbrăcat caraghios, la curtea suveranilor sau a seniorilor feudali pentru a-i distra cu glume, strâmbături etc.; măscărici.
3. (peior.) om care stârneşte râsul prin glume, gesturi caraghioase etc.
4. adj. comic, caraghios, grotesc.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. castellum, it. castello)
1. construcţie fortificată, medievală, cu turnuri, înconjurată cu ziduri mari şi şanţuri, servind ca reşedinţă seniorilor feudali.
2. ~e în Spania = visuri irealizabile, planuri fantastice; himere; ~ de apă = rezervor, construcţie înaltă, destinată acumulării apei potabile sau industriale şi distribuirii ei.
3. fiecare dintre construcţiile metalice sau de lemn deasupra punţii superioare a unei nave.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. census, fr. cens)
1. (în Roma antică) recensământ al verii şi al cetăţenilor din cinci în cinci ani în vederea stabilirii impozitelor, a recrutării tinerilor etc.
2. (în feudalism) prestaţie anuală în natură sau în bani datorată seniorului, de către posesorul pământului.
3. grupare a unor cetăţeni sau a tuturor locuitorilor unei ţări după diverse criterii.
4. (în capitalism) cuantum minim de impozit care, în anumite sisteme electorale, dă dreptul unui cetăţean să aleagă sau să fie ales.