senzual, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. sensuel, lat. sensualis)

1. (despre oameni; și s.) înclinat spre plăcerile trupești.
2. (adv.) care trădează senzualitate.

senzualicește

Parte de vorbire:  adv. (înv.)  
Etimologie: (senzual + -icește)

1. într-un mod senzual, astfel încât să satisfacă simțurile.
2. cu înclinație spre erotism.

senzualism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. sensualisme, it. sensualismo)

1. concepție gnoseologică potrivit căreia senzația ar fi unica sursă a cunoașterii.
2. doctrină care consideră plăcerea simțurilor drept motor al fiecărei acțiuni; senzualitate.

senzualist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. sensualiste)

1. I. referitor la senzualism (doctrină filozofică conform căreia senzațiile sunt la originea tuturor ideilor, a tuturor cunoștințelor).
2. II. adept al senzualismului.
3. (var.) (înv.) sensualist.

senzualitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. sensualité)

1. înclinare către plăcerile trupești; senzualism (2), erotism.

carnal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (it. carnale, lat. carnalis)

1. de carne, privitor la carne.
2. care se referă la trup; trupesc.
3. care privește iubirea fizică; senzual.
4. (antonime) cast, platonic.

carnalitate

Parte de vorbire:  s.f. (rar)  
Etimologie: (it. carnalità)

1. înclinare spre plăcerile carnale (trupești); senzualitate.
2. (filosofie) natura carnală a omului ca ființă simțitoare și muritoare.

concupiscență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. concupiscence, lat. concupiscentia)

1. înclinare către plăceri senzuale, trupești; luxură.

epicurian, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. épicurien)

1. I. care se referă la doctrina filozofică a lui Epicur (sau epicurism); care ține de doctrina lui Epicur (sau epicurism); epicureic, epicureu.
2. care se dedică plăcerilor mesei, plăcerilor carnale; care se caracterizează prin căutarea plăcerilor.
3. care invită la plăceri.
4. școală ~ă = curent filosofic al cărui obiectiv principal este atingerea fericirii prin satisfacerea doar a dorințelor „naturale și necesare”; epicurism.
5. II. adept al epicurismului; epicureic, epicureu.
6. (fam.) om înclinat spre plăceri; senzual.
7. (antonime) jansenist, stoic.

eros

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. éros /1/, germ. Eros)

1. dragoste, iubire; (spec.) dragoste senzuală; motiv erotic în literatură.
2. ansamblul dorințelor sexuale, considerate din punct de vedere psihanalitic; libido.
3. ansamblul instinctelor de conservare și perpetuare.

erotism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. érotisme)

1. caracter erotic.
2. (med.) dragoste maladivă; senzualism.