Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. simultanéité)
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. chiasme, cf. gr. chiasma – încrucișare)
1. figură de stil constând în aşezarea inversată a două perechi de cuvinte, pentru a forma o antiteză.
2. semn în formă de χ (khi) care indică, pe marginea unui manuscris, un pasaj dezaprobat.
3. (anat.) încrucișare în formă de x a prelungirilor nervoase ale nervului optic care face posibilă simultaneitatea vederii binoculare; chiasmă.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. concomitance, lat. concomitantia)
1. coexistența mai multor fapte.
2. înfăptuire simultană a mai multor acțiuni; simultaneitate.
3. (var.) (înv.) concomitanță.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. contemporanéité)
1. epoca contemporană, care există, care se petrece în zilele noastre; actualitate.
2. ceea ce caracterizează epoca contemporană; ceea ce are un caracter contemporan, actual.
3. faptul de a exista în aceeași epocă.
4. existența a două sau mai multe persoane, două sau mai multe lucruri, în aceeași perioadă de timp.
5. simultaneitatea existenței sau a prezenței.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (distona + -anţă)
1. faptul de a distona; caracterul a ceea ce distonează.
2. dezacord cu ansamblul sau cu restul; stare distonantă; lipsă de armonie.
3. (muz.) succesiune sau simultaneitate de sunete care distonează din punct de vedere al armoniei muzicale; intonație falsă; distonare.