sistem

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. système, lat. systema, germ. System)

1. ansamblu de elemente aflate într-o relație structurală, de interdependență și interacțiune reciprocă, formând un tot organizat.
2. (anat.) grupare morfologică și funcțională unitară de organe sau de structuri.
3. (biol.) ansamblu de elemente aflate în interacțiune.
4. (geol.) succesiune de straturi care corespunde aceleiași perioade.
5. ansamblu ordonat care apare ca rezultat al unei clasificări.
6. ~ solar = ansamblu de corpuri cerești în care intră Soarele, planetele cu sateliții lor (masă atomică, număr de ordine); ~ de ecuații = grup de mai multe ecuații cu aceleași necunoscute; ~ tehnic = ansamblu de corpuri fizice compus, cel puțin în parte, din corpuri solide, folosit în tehnică; ~ de unități = ansamblu de unități de măsură dintr-un număr restrâns de unități fundamentale; ~ audio = combină muzicală.
7. mod de organizare a unui proces, a unei operații, activități etc.; metodă de lucru, fel de a lucra.
8. ~ informațional = ansamblu de procedee și mijloace de adunare, prelucrare și transmitere a informației necesare procesului de conducere a întreprinderilor etc.; ~ul științelor = totalitate a disciplinelor științifice, ansamblul cunoștințelor teoretice ale oamenilor într-o anumită etapă istorică.
9. (fam.) mijloc ingenios.

sistem

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT systema
2. FR système
3. EN system
4. DE System
5. RU системa
6. HU rendszer

agroecosistem

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (agro- + ecosistem, cf. fr. agroécosystème)

1. ecosistem modificat de om pentru a exploata o parte din materia organică pe care o produce, în general în scopuri alimentare; ecosistem agricol.

biosistem

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. biosystème)

1. totalitatea relațiilor pe baza cărora este constituit un sistem în natură, pe un anumit teritoriu.

diasistem

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. diasystem, fr. diasystème)

1. sistem lingvistic dedus din analiza a două graiuri sau dialecte cu similitudini parțiale; supersistem.

ecosistem

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. écosystème)

1. complex unitar din biocenoză și mediul fizic înconjurător; biogeocenoză.
2. ~ uman = sistem format din populația umană și habitatul său, integrat în biosferă.

macrosistem

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. macrosystème)

1. sistem social al unei forme de organizare instituționalizate.

microsistem

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (micro1- + sistem)

1. sistem de integrare socială a unui individ sau a unui microgrup.

abacă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abaque, lat. abacus)

1. (arhitectură) partea superioară a capitelului unei coloane; placă de piatră care formează partea superioară a capitelului unei coloane și pe care se sprijină arhitrava.
2. (matematică) sistem de linii înscrise într-un plan, care corespund unei ecuații; nomogramă.
3. (fizică) reprezentare geometrică și algebrică a unui spectru luminos
4. (var.) (s.n.) abac.

abazie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abasie)

1. (med.) tulburare a sistemului nervos, care se manifestă prin neputința de a merge normal.

aberație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: ( fr. aberration, lat. aberratio)

1. abatere de la normal sau corect; (prin ext.) idee, noțiune, comportament; aberanță; absurditate.
2. (biol.) abatere de la tipul normal al speciei.
3. (bot.) abatere importantă față de tip; formă rezultată pe cale de mutație.
4. (fiz.) formare a unei imagini produse într-un sistem optic.
5. ~ cromozomială = modificare a numărului de cromozomi caracteristici speciei.
6. ~ cromatică = defect al imaginilor produse de lentile, constând în formarea de irizații pe marginea imaginilor.
7. unghi format de direcția adevărată și de cea aparentă din care este văzut un astru de pe Pământ.
8. (var.) (înv.) aberațiune.
9. (antonim) normalitate.

abiotrofie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abiotrophie)

1. (biol.) proces degenerativ care atinge celulele vii (ale sistemului nervos); slăbire sau încetare a funcțiilor unui țesut, organ sau organism.

absolut, -ă

Parte de vorbire:  adj., adv., s.  
Etimologie: (lat. absolutus, fr. absolu)

1. adj. care nu comportă nici o restricție, necondiționat.
2. total, complet, desăvârșit.
3. adevăr ~ = adevăr care reprezintă cunoașterea completă a realității; (fiz.) mișcare ~ă = deplasarea unui corp față de un sistem de referință fix; zero ~ = temperatura cea mai joasă posibilă (-273ºC).
4. (mat.; despre mărimi) care nu depinde de sistemul la care este raportat.
5. valoare ~ă = valoare aritmetică a unui număr algebric, făcând abstracție de semnul său; verb ~ = verb tranzitiv cu complementul direct neexprimat.
6. s. n. principiu veșnic, imuabil, infinit, la baza universului.
7. ceea ce există în sine și prin sine.
8. adv. cu desăvârșire, exact.

acces

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. accès, lat. accessus)

1. posibilitate de a ajunge, de a pătrunde într-un anumit loc, la cineva etc.; intrare, loc pe unde se pătrunde undeva.
2. (med.) simptome care apar brusc și determină o stare acută a unei boli.
3. (fig.) izbucnire trecătoare și violentă a unei stări sufletești.
4. (inform.) proprietatea sistemelor de memorie de a permite înregistrarea și regăsirea informației.