Dictionar

consoartă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (lat. consors, -tis)

1. femeie căsătorită considerată în raport cu bărbatul ei; soție, nevastă.
2. (politică) soția unui șef de stat.
 

destin

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. destin)

1. forță supranaturală care ar hotărî dinainte tot ceea ce se petrece în viața omului;2. soartă, viitor; fatalitate.
 

destina

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. destiner, lat. destinare)

1. a stabili, a hotărî, a indica (ceva) pentru un scop anumit; a stabili destinația cuiva sau a ceva.
2. a hotărî dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru; a meni, a sorti.
3. (și refl.) a (se) îndrepta spre o anumită activitate, îndeletnicire etc.; a (se) consacra, a (se) dedica.
 

fatalist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. fataliste)

1. I. referitor la fatalism, bazat pe fatalism.
2. care crede în fatalism, care consideră că evenimentele sunt fixate de puteri supranaturale, de soartă.
3. care acceptă lucrurile așa cum sunt, fără împotrivire.
4. II. adept al fatalismului; persoană care profesează fatalismul.
5. cel care crede în fatalitate.
6. persoană care acceptă lucrurile așa cum sunt, fără împotrivire.
 

fatalitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. fatalité, lat. fatalitas)

1. (în concepții religioase) forță supranaturală, voință divină care hotărăște dinainte mersul lucrurilor și viața oamenilor; soartă, destin, fatum.
2. ceea ce este de neînlăturat, inevitabil.
3. concurs nefericit de împrejurări.
 

fatidic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. fatidique, lat. fatidicus)

1. hotărât de soartă; profetic.
2. aducător de nenorociri, fatal.
 

fatum

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. fatum)

1. destin, soartă; fatalitate.