Dictionar

înspăimântare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (înspăimânta)

1. acțiunea de a (se) înspăimânta și rezultatul ei; îngrozire, spaimă.
2. (înv.) rușine.
3. (loc adverb.) cu (sau de, în) ~ = de speriat.
4. (var.) (înv.) spăimântare.
 

terorizare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (teroriza, cf. fr. terrorisation)

1. acțiunea de a teroriza și rezultatul ei; ținere sub teroare; înfricoșare, îngrozire, înspăimântare.
 

înspăimântare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (înspăimânta)

1. acțiunea de a (se) înspăimânta și rezultatul ei; îngrozire, spaimă.
2. (înv.) rușine.
3. (loc adverb.) cu (sau de, în) ~ = de speriat.
4. (var.) (înv.) spăimântare.
 

timorare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (timora)

1. acțiunea de a timora și rezultatul ei; înspăimântare, intimidare.
 

cutremurătură

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (cutremura + -(ă)tură)

1. zguduire din cauza unui cutremur; cutremurare.
2. (fig.) înfiorare, tresărire; (prin ext.) înspăimântare, îngrozire.