Parte de vorbire: substantiv propriu; feminin singular invariabil
Origine: (din greaca veche Σπάρτη „Spárti”)
1. (geog., ist.) oraș grecesc antic din Peloponez, capitala Laconiei și unul dintre cele mai puternice orașe-stat ale Greciei antice.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (rus. spartakiada)
1. competiţie sportivă de mase, care include mai multe sporturi.
2. (sport) eveniment sportiv internațional organizat de URSS și țările din Est.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (germ. Spartakist)
1. revoluţionar care aparţinea unei organizaţii socialiste ilegale germane „Spartakus”.
2. membru al mișcării politice de extremă stângă condusă de Rosa Luxemburg și Karl Liebknecht, în Germania, la începutul secolului al XX-lea.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (cf. fr. spartakisme)
1. (istorie politică) curent politic revoluționar german, inspirat de grupul Spartakus și spartachiști, și care a stat la originea Partidului Comunist German.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat. spartanus, it. spartano)
1. adj., s. m. f. (locuitor) din Sparta.
3. (fig.; şi s.) aspru, sever, auster.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. spartéine)
1. alcaloid toxic din seminţele unei plante exotice, analeptic, cardiac şi diuretic.
Parte de vorbire: s. m.
Origine: (lat. alter ego, al doilea eu)
1. persoană care se aseamănă întru totul cu alta, încât i se poate substitui.
Parte de vorbire: s.
Origine: (gr. apella)
1. adunare populară în Sparta antică, având toţi cetăţenii cu drepturi depline, trecuţi de 30 de ani.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr., germ. atrial)
1. (anat.) referitor la atriu, la una dintre cele două despărțituri superioare ale inimii.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. barre)
1. drug de metal (destinat prelucrării).
2. piesă de metal sau de lemn, în construcţii sau în dispozitive tehnice pentru transmiterea eforturilor.
3. (fig.) obstacol, piedică în calea realizării unui lucru.
4. fiecare dintre cei trei stâlpi care delimitează poarta la unele jocuri sportive.
5. şut în stâlpul porţii de fotbal.
6. barieră care desparte pe judecători de avocaţi şi împricinaţi; locul de unde se pledează în faţa justiţiei.
7. (herald.) figură diagonală care reuneşte unghiul stâng de sus al unui scut cu unghiul drept de jos.
8. linie verticală sau oblică, element de separare într-un text.
9. linie verticală care separă măsurile unui portativ.
10. ridicătură de metal liniară încrustată în tastiera unor instrumente cu coarde ciupite.
11. îngrămădire de aluviuni la gura de vărsare a unui râu într-un fluviu sau în mare.
12. mascaret.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (it. bifora)
1. (în stilul romantic şi gotic; despre o deschidere) cu două uşi sau canaturi despărţite printr-o colonetă, fiecare terminându-se printr-un arc.
2. uter ~ = malformaţie a uterului al cărui col prezintă două orificii.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. bifurquer)
1. refl. a se despărţi în două ramuri, direcţii.