Dictionar

special, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. spécial, lat. specialis)

1. care se aplică numai la un lucru sau la o anumită categorie de lucruri; anumit, deosebit.
2. în ~ = mai ales, îndeosebi.
3. făcut cu o anumită ocazie.
4. de (strictă) specialitate.
 

special; deosebit

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT praecipius
2. FR spécial; particulier
3. EN especial
4. DE besonders; verschieden
5. RU специaльный; особый
6. HU különös, különleges; speciális, sajátos
 

specialist, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. spécialiste)

1. persoană specializată, care are cunoștințe aprofundate într-un domeniu specific și restrâns (știință, tehnică etc.).
 

specialitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. spécialité, lat. specialitas)

1. ramură anumită a unei științe, a tehnicii etc. care constituie obiectul unor studii speciale pentru cineva.
2. de ~ = care aparține unei anumite specialități; (despre persoane) specialist într-o anumită ramură de activitate.
3. gen, categorie specifică.
 

specializa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. spécialiser)

1. refl. a se consacra studiului și aplicării unei discipline, unei ramuri speciale a științei, a tehnicii etc.
2. tr. a face să capete caractere specifice, individualizate.
3. (despre procese de producție) a limita numai la anumite produse.
 

specializare

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT specialisatio
2. FR spécialisation
3. EN specialization
4. DE Spezialisierung
5. RU специaлизaция
6. HU szakosítás, specializálás, specializálódás
 

abandonic, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. abandonnique)

1. I. (psihanaliză) se spune despre un subiect (în special un copil) care trăiește cu frica de a fi abandonat, fără să existe neapărat motive obiective care să justifice această frică.
2. II. (psihanaliză) persoană, de obicei un copil, care trăiește cu teama patologică de a fi abandonat.
 

abație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (it. abbazia)

1. instituție religioasă, cu statut special, condusă de un abate sau de o abatesă și care depinde de un episcop sau direct de Papă.
2. mănăstire catolică cu proprietăți și venituri condusă de un abate.
3. mănăstire catolică unde se află această instituție.
4. stăreție.
5. titlu cu domeniu ecleziastic atribuit unui abate.
 

abietacee

Parte de vorbire:  s.f. pl.  
Etimologie: (fr. abietacées)

1. (bot.) familie de conifere cuprinzând arbori din specia bradului; abietinee, pinacee.
2. (la sg.) plantă din această familie.
 

abordor

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. abordeur)

1. marinar specializat în abordaje.
 

accent

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. accent, lat. accentus)

1. intonație specială a unei silabe dintr-un cuvânt prin mărirea intensității vocii.
2. semn grafic care indică această intonație.
3. (muz.) emisiune mai intensă a unui sunet, a unui acord.
4. mod specific de a vorbi o limbă, un dialect.
5. inflexiune afectivă a vocii.
6. (fig.) importanță.
7. a pune ~ul (pe) = a sublinia, a scoate în relief.
 

achiu

Parte de vorbire:  I. s.n. (înv.), II. s.m. (înv.)  
Etimologie: (I. fr. acquit; II. cf. lat. apium)

1. I. bilă de încercare la jocul de biliard, desemnând persoana care începe partida.
2. (reg.) baston special de lemn, cu care jucătorii lovesc bilele de biliard; tac.
3. II. plantă erbacee aromatică din familia umbeliferelor, cu frunze mari, penate, cu flori albe, cu un rizom gros, globulos și cărnos, cultivată ca plantă culinară; țelină (Apium graveolens).