Dictionar

străinare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (vb. străina)

1. înstrăinare față de cineva sau ceva.
2. petrecere a unui interval de timp într-un loc străin.
3. înstrăinare a ceea ce aparține cuiva.
 

străinătate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (străin + -ătate)

1. orice țară situată dincolo de granițele patriei.
2. mediu străin în care se află cineva, departe de familie și de cunoscuți.
3. (var.) (înv., pop.) streinătate, (înv., pop.) strinitate.
 

străinism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (străin + -ism)

1. element lexical de origine străină, de jargon; inism.
 

aborigen, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (fr. aborigène, lat. aborigines)

1. I. referitor la locul unde se află cineva, originar din acest loc; băştinaş, autohton, indigen.
2. II. locuitor originar din țara în care locuiește.
3. (antonime) alogen, străin.
 

acredita

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. accréditer)

1. a da autoritatea necesară unui reprezentant diplomatic pe lângă un guvern străin; a împuternici.
2. a face demn de crezare.
3. (fin.) a deschide, a pune la dispoziţia cuiva un acreditiv.
 

adstrat

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. adstrat)

1. totalitatea elementelor dintr-o limbă străină care se adaugă unui idiom după constituirea lui, ca rezultat al interferenţei lingvistice.
 

agentură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Agentur)

1. serviciu de informare, de spionaj în slujba unui stat străin, a unor interese străine.
2. casă de afaceri condusă de un agent (1); afacerile efectuate; agenţie.
 

alergic, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. allergique)

1. I. legat de alergie; cauzat de alergie, caracterizat prin alergie.
2. (med.) se spune despre o persoană al cărei sistem imunitar reacționează (destul de) puternic la prezența unui corp străin.
3. (fig., fam.) care manifestă o incompatibilitate sau un sentiment de antipatie pentru ceva sau cineva.
4. II. persoană care manifestă o alergie.
5. (antonime) analergic, antialergic, hipoalergenic.
 

aliena

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. aliéner, lat. alienare)

1. tr. (jur.) a înstrăina un bun (prin vânzare, cesiune).
2. refl. (fig.) a deveni ostil societăţii, a se simţi izolat.
3. a înnebuni.