Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr. stratège, lat. strategus, gr. strategos)
1. (în Grecia antică) general, comandant al unui polis; fiecare din cei 10 magistrați supremi ai Atenei, aleși pe un an.
2. comandant de oști cunoscător al strategiei.
3. cel care conduce cu competență un oarecare număr de operații, care se descurcă cu abilitate în anumite situații politice.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. archistratège, gr. arkhistrategos)
1. (în Grecia antică) comandant suprem al armatei.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. épistratège)
1. funcţionar-şef al unei epistrategii.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. stratégique)
2. conform regulilor strategiei.
3. (fig.) foarte important, esenţial pentru realizarea unui proiect.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. stratègie)
1. demnitatea de strateg; unitate teritorială supusă acestuia.
2. ramură a științei (artei) militare care studiază problemele conducerii războiului în ansamblu și a acțiunilor militare de mare amploare.
3. determinare a direcției principale a acțiunilor proletariatului într-o anumită etapă a revoluției, în stabilirea sarcinilor fundamentale pentru atingerea obiectivelor etapei respective.
4. (inform.) comportament al omului sau al mașinii cu ocazia unui joc sau a unui conflict.
5. (fig.) arta de a folosi toate mijloacele disponibile în vederea asigurării succesului într-o luptă, într-o activitate.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. campagne, rus. kampaniia)
1. totalitatea operaţiunilor militare efectuate într-un anumit timp, în vederea atingerii unui scop strategic.
2. acţiune organizată pentru realizarea unor sarcini într-o anumită perioadă de timp.
Parte de vorbire: s.
Origine: (rus. kavaleriia, fr. cavalerie)
1. armă tactică şi strategică folosind calul ca mijloc de deplasare şi de luptă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. épistratège)
1. funcţionar-şef al unei epistrategii.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (engl. forechecking)
1. (hochei) strategie, tactică de presare coordonată, folosită de echipe pentru a recăpăta controlul pucului în zona ofensivă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. fort)
1. fortificaţie dintr-un sistem menit să apere un oraş, o trecătoare, o linie strategică etc.
Parte de vorbire: s. n.
Origine: (fr. front)
1. teritoriu pe care se poartă luptele într-un război.
2. grupare operativ-strategică constituită din forțe militare numeroase, sub o comandă unică, destinată ducerii unor operații de amploare.
3. formație de militari, sportivi etc. în linie.
4. (fig.) grup organizat de oameni în vederea unei lupte comune.
5. (arhit.) fațata principală a unei clădiri, latura dinspre stradă a unei parcele.
6. perete în care se execută tăierea rocilor sau a minereurilor.
7. ~ de lucru = existența condițiilor pentru ca echipele specializate de lucrători să-și poată desfășura activitatea de execuție.
8. (met.) zonă de separație a două mase de aer cu proprietăți diferite.
9. (fiz.) ~ de undă = totalitatea punctelor până la care ajunge o oscilație la un moment dat.
10. (herald.) centrul părții superioare a unui scut.