Rezultate principale (Strategie):
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. stratègie)
1. demnitatea de strateg; unitate teritorială supusă acestuia.
2. ramură a științei (artei) militare care studiază problemele conducerii războiului în ansamblu și a acțiunilor militare de mare amploare.
3. determinare a direcției principale a acțiunilor proletariatului într-o anumită etapă a revoluției, în stabilirea sarcinilor fundamentale pentru atingerea obiectivelor etapei respective.
4. (inform.) comportament al omului sau al mașinii cu ocazia unui joc sau a unui conflict.
5. (fig.) arta de a folosi toate mijloacele disponibile în vederea asigurării succesului într-o luptă, într-o activitate.
Rezultate secundare (Strategie):
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. épistratégie)
1. diviziune administrativă în Egiptul din epoca romană.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. géostratégie)
1. studiu al influenţei datelor geografice asupra strategiei statelor.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (engl. forechecking)
1. (hochei) strategie, tactică de presare coordonată, folosită de echipe pentru a recăpăta controlul pucului în zona ofensivă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. géostratégie)
1. studiu al influenţei datelor geografice asupra strategiei statelor.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (engl., fr. meeting)
1. reuniune publică în cadrul căreia vorbitorii exprimă cereri, dezbat probleme politice sau sociale.
2. manifestație sportivă de masă.
3. ~ aerian = festival aerian care permite publicului larg să descopere lumea aviației.
4. ~ politic = tip de întâlnire publică care reunește activiști și simpatizanți care vin să participe la discursurile unor personalități politice; este o strategie de comunicare folosită frecvent de partidele politice în timpul campaniilor electorale.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (engl. notational)
1. care aparține sau care se referă la notație.
2. analiză ~ă = studiul modelelor de mișcare, strategie și tactici în sporturile de echipă.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr. stratège, lat. strategus, gr. strategos)
1. (în Grecia antică) general, comandant al unui polis; fiecare din cei 10 magistrați supremi ai Atenei, aleși pe un an.
2. comandant de oști cunoscător al strategiei.
3. cel care conduce cu competență un oarecare număr de operații, care se descurcă cu abilitate în anumite situații politice.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. stratégique)
2. conform regulilor strategiei.
3. (fig.) foarte important, esenţial pentru realizarea unui proiect.