Dictionar

stricățesc, -ească

Parte de vorbire:  s.m.f. (reg. și fam.)  
Etimologie: (stricăți)

1. persoană tânără căreia îi place viața ușoară.
 

corupt, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. corruptus)

1. stricat, depravat, pervertit.
2. (despre cuvinte, fraze) deformat.
 

defect, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. defectus, germ. Defekt)

1. adj. care s-a defectat, s-a stricat.
2. s. n. imperfecțiune, lipsă, cusur.
3. deranjament, dereglare care împiedică funcționarea unei mașini, a unui aparat, mecanism etc.
4. dezavantaj, inconvenient.
5. (fiz.) ~ de masă = diferența dintre suma particulelor constitutive ale unui atom și masa reală a acestuia.
 

depanator

Parte de vorbire:  I. s.m., II. s.n.  
Etimologie: (depana + -tor)

1. I. profesionist (mecanic, electrician etc.) însărcinat cu depanarea; muncitor care repară un mecanism stricat, care depanează autovehicule, mașini etc.
2. II. instrument pentru descoperirea penelor la anumite aparate, mașini et cetera; depanor.
 

fiș

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Fisch)

1. (poligr.) amestecătură de litere, de caractere și corpuri diferite, dintr-o formă stricată.
 

infect, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. infect, lat. infectus)

1. viciat, puturos; stricat; greu, urât.
2. respingător, dezgustător, neîngrijit; de proastă calitate.
3. josnic, murdar, oribil.
 

pur, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. purus, fr. pur)

1. (despre corpuri) curat, neamestecat.
2. nestricat, nealterat, neviciat.
3. fără pete; imaculat, clar, limpede.
4. (fig.) neprihănit, nevinovat.
5. veritabil, autentic, adevărat.
6. (fil. idealistă) desprins de realitatea materială.