ceremonialism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cérémonialisme)

1. respectare strictă a anumitor ceremonialuri.

clasicism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. classicisme)

1. atitudine estetică fundamentală, ca-racterizată prin tendința de a observa fenomenele în lumina universalului și de a închega într-un sistem stabil, armonios și proporțional, elementele frumosului în conformitate cu anumite norme, tinzând spre un tip ideal, senin și echilibrat al perfecțiunii formelor, care caracterizează cultura antichității greco-latine și alte momente ale diverselor culturi dominate.
2. curent în arta și literatura europeană din sec. XVII-XVIII caracterizat prin imitarea modelelor antichității greco-latine, prin supremația principiilor morale, prin triumful rațiunii asupra sentimentelor și fanteziei, prin cultul pentru adevăr și natural, prin respectarea strictă a anumitor reguli, prin ordine, echilibru și claritate.
3. perioadă în istoria culturii universale și naționale ale cărei creații reprezintă maximum de realizare artistică și modele demne de urmat.

disciplină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. discipline, lat. disciplina)

1. totalitatea regulilor de conduită și de ordine obligatorii pentru membrii unei colectivități; supunere a membrilor unei colectivități față de dispozițiile date de conducere etc.
2. spirit de ordine, deprindere cu o ordine strictă.
3. ramură a unei științe; domeniu, specialitate: (p. ext.) știință.

elisabetan, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. élisabéthain)

1. din timpul reginei Elisabeta I a Angliei, specific acelei epoci.
2. stil ~ = stil al Renașterii engleze dezvoltat prin adăugarea unor elemente eterogene pe fondul tradiției gotice anterioare (construcții de o simetrie strictă, excesiv ornamentate, portretul și arta miniaturii, mobilier cu forme masive); literatura dramatică e reprezentată de teatrul lui Marlowe și Shakespeare.

exactitudine

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. exactitude)

1. caracterul a ceea ce este exact; calitatea de a fi exact; exactitate.
2. calitatea unei persoane punctuale; punctualitate.
3. conformitate strictă cu adevărul, realitatea.
4. (antonime) inexactitate, inexactitudine.

fundamentalist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. fondamentaliste)

1. I. care se referă la fundamentalism.
2. referitor la fundamente, la revenirea la elementele de bază.
3. (protestantism) care apără o interpretare literală a textelor sacre.
4. II. adept al fundamentalismului.
5. cel care reduce religia la interpretarea strictă a textelor de bază sau originale.
6. extremist de factură religioasă, cu precădere islamică, fanatic.