OK
X
ceremonialism
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. cérémonialisme)
1.
respectare
strictă
a
anumitor
ceremonialuri.
clasicism
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. classicisme)
1.
atitudine
estetică
fundamentală,
ca-racterizată
prin
tendința
de
a
observa
fenomenele
în
lumina
universalului
și
de
a
închega
într-un
sistem
stabil,
armonios
și
proporțional,
elementele
frumosului
în
conformitate
cu
anumite
norme,
tinzând
spre
un
tip
ideal,
senin
și
echilibrat
al
perfecțiunii
formelor,
care
caracterizează
cultura
antichității
greco-latine
și
alte
momente
ale
diverselor
culturi
dominate.
2.
curent
în
arta
și
literatura
europeană
din
sec.
XVII-XVIII
caracterizat
prin
imitarea
modelelor
antichității
greco-latine,
prin
supremația
principiilor
morale,
prin
triumful
rațiunii
asupra
sentimentelor
și
fanteziei,
prin
cultul
pentru
adevăr
și
natural,
prin
respectarea
strictă
a
anumitor
reguli,
prin
ordine,
echilibru
și
claritate.
3.
perioadă
în
istoria
culturii
universale
și
naționale
ale
cărei
creații
reprezintă
maximum
de
realizare
artistică
și
modele
demne
de
urmat.
disciplină
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. discipline, lat. disciplina)
1.
totalitatea
regulilor
de
conduită
și
de
ordine
obligatorii
pentru
membrii
unei
colectivități;
supunere
a
membrilor
unei
colectivități
față
de
dispozițiile
date
de
conducere
etc.
2.
spirit
de
ordine,
deprindere
cu
o
ordine
strictă.
3.
ramură
a
unei
științe;
domeniu,
specialitate:
(p.
ext.)
știință.
elisabetan, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. élisabéthain)
1.
din
timpul
reginei
Elisabeta
I
a
Angliei,
specific
acelei
epoci.
2.
stil
~
=
stil
al
Renașterii
engleze
dezvoltat
prin
adăugarea
unor
elemente
eterogene
pe
fondul
tradiției
gotice
anterioare
(construcții
de
o
simetrie
strictă,
excesiv
ornamentate,
portretul
și
arta
miniaturii,
mobilier
cu
forme
masive);
literatura
dramatică
e
reprezentată
de
teatrul
lui
Marlowe
și
Shakespeare.
exactitudine
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. exactitude)
1.
caracterul
a
ceea
ce
este
exact;
calitatea
de
a
fi
exact;
exactitate.
2.
calitatea
unei
persoane
punctuale;
punctualitate.
3.
conformitate
strictă
cu
adevărul,
realitatea.
4.
(antonime)
inexactitate,
inexactitudine.
fundamentalist, -ă
Parte de vorbire:
I. adj., II. s.m.f.
Etimologie: (fr. fondamentaliste)
1.
I.
care
se
referă
la
fundamentalism.
2.
referitor
la
fundamente,
la
revenirea
la
elementele
de
bază.
3.
(protestantism)
care
apără
o
interpretare
literală
a
textelor
sacre.
4.
II.
adept
al
fundamentalismului.
5.
cel
care
reduce
religia
la
interpretarea
strictă
a
textelor
de
bază
sau
originale.
6.
extremist
de
factură
religioasă,
cu
precădere
islamică,
fanatic.