Dictionar

subit, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. subit, lat. subitus)

1. (și adv.) care se produce, pe neașteptate, brusc; neprevăzut, inopinat.
 

subito

Parte de vorbire:  adv.  
Etimologie: (it. subito)

1. (muz.) subit, pe neașteptate.
 

brusc, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. brusque)

1. (și adv.) care se produce pe neașteptate; precipitat, subit.
 

bufeu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bouffée)

1. răbufnire subită și trecătoare de febră, de enervare, accelerare bruscă a pulsului etc.
2. aer care iese pe gură.
3. (rar) răbufnire.
 

delitescent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. délitescent)

1. care prezintă delitescență.
2. (despre țesuturi) care are proprietatea de a se dezagrega prin absorbție de lichid.
3. (despre tumori) care dispare subit.
4. (despre un parazit) care este în incubație.
 

delitescență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. délitescence)

1. dezagregare a unui corp, țesut etc. prin absorbție de apă.
2. dispariție subită a unei tumori, a unei inflamații.
3. perioada de incubație a unui parazit.
 

ictus

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., lat. ictus)

1. accent care cade pe una din componentele unui picior metric.
2. partea cea mai reliefată a unui motiv melodic, asupra căreia cade accentul.
3. (med.) atac morbid, subit; șoc.
 

lipotimie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. lipothymie)

1. pierdere subită și trecătoare a cunoștinței; leșin.