Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. substituer, lat. substituere)
1. tr., refl. a (se) situa în locul altuia; a înlocui.
2. tr. (mat.) a înlocui într-o expresie un element (sau mai multe) prin altul (sau prin altele).
3. (jur.) a desemna o a doua persoană care să primească donația sau să moștenească averea în lipsa (sau la decesul) primului beneficiar.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (după it. sostituibile)
1. care poate fi substituit.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (după it. sostituibilità)
1. însușirea de a fi substituibil, înlocuibil.
2. caracterul a ceea ce poate fi înlocuit cu altceva.
3. (antonim) insubstituibilitate.
Parte de vorbire: s.
Origine: (substitui)
1. acţiunea de a (se) substitui; înlocuire.
2. (jur.) ~ de persoane = infracţiune constând în a(-şi) atribui altei persoane o identitate falsă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. alcool)
1. s. m. compus derivat din hidrocarburi prin substituirea cu un carbon saturat.
2. s. n. lichid obţinut prin fermentarea şi distilarea vinului, a cerealelor etc.; alcool etilic, etanol; spirt.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. alcoolate)
1. substanţă organică prin substituirea cu un metal a hidrogenului din hidroxilul unui alcool.
Parte de vorbire: s. m.
Origine: (lat. alter ego, al doilea eu)
1. persoană care se aseamănă întru totul cu alta, încât i se poate substitui.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. amine)
1. compus organic din amoniac, prin substituirea atomilor de hidrogen cu radicali organici.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. aminobenzoïque)
1. (chimie) acid ~ = compus aromatic constituit dintr-un ciclu benzenic substituit cu o grupare carboxil și o grupare amină și, prin urmare, cu formula chimică C7H7NO2; există sub formă de trei izomeri, în funcție de poziția acestor grupări, cel mai frecvent fiind cunoscut sub numele de acid antranilic.
Parte de vorbire: s.
Origine: (anistor/ic/ + -ism)
1. atitudine filozofică ce tinde să substituie studiul concret-istoric al realităţilor sociale prin speculaţii abstracte.