Rezultate principale (Substitut):
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. substitut, lat. substitutus)
1. cel care ține locul titularului.
2. ceea ce ține locul unui lucru, care i se substituie.
3. produs industrial care înlocuiește un produs mai vechi.
4. element lingvistic care poate înlocui, în aceleași condiții gramaticale, un alt element lingvistic; substituent.
Rezultate secundare (Substitut):
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. substitution, lat. substitutio)
1. substituire.
2. metoda ~i = metodă de rezolvare a unui sistem de ecuații algebrice care constă în înlocuirea unei necunoscute dintr-una din ecuații cu valoarea ei, dedusă din cealaltă ecuație.
3. (chim.) înlocuirea unui atom sau a unui radical dintr-o moleculă printr-un alt atom sau prin alt radical.
4. (lingv.) înlocuire a unui sunet prin altul.
5. dispoziție prin care un moștenitor este obligat să transmită la moartea sa bunurile moștenite unei persoane desemnate ca succesorul său obligatoriu.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. substitutif)
1. care substituie; care poate juca același rol, care poate înlocui.
2. (despre o medicaţie) care urmăreşte a compensa un deficit organic sau funcțional.
Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. bromuration)
1. reacţie chimică de adiţie sau de substituţie prin care se introduc unul sau mai mulţi atomi de brom în molecula unui compus organic.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. expromissio, fr. expromission)
1. substituţie de debitori în dreptul roman, care se caracteriza prin faptul că nu exista o înţelegere prealabilă între debitori.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. signature)
1. semn pus pe prima pagină a fiecărei coli de tipar a unei cărți, care ușurează legătorului numerotarea colilor.
2. mic șanț tăiat în blocul de litere care înlesnește zețarului recunoașterea poziției ei.
3. (mat.) ~a unei substituții = (pentru o substituție dată) numărul +1 dacă substituția echivalează cu un număr par de traspoziții, numărul -1 dacă acesta echivalează cu un număr impar de transpoziții.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Substituent, it. substituente)
1. substanţă care poate înlocui o altă substanţă cu care are proprietăţi asemănătoare; succedaneu.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. vicariance)
1. (fiziol.) substituţie a unui organ de către altul în îndeplinirea unei funcţii vitale sau utile organismului.