Dictionar

Rezultate principale (Substitut):

Substitut

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. substitut, lat. substitutus)

1. cel care ține locul titularului.

2. ceea ce ține locul unui lucru, care i se substituie.

3. produs industrial care înlocuiește un produs mai vechi.

4. element lingvistic care poate înlocui, în aceleași condiții gramaticale, un alt element lingvistic; substituent.


Rezultate secundare (Substitut):

Substituţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. substitution, lat. substitutio)

1. substituire.

2. metoda ~i = metodă de rezolvare a unui sistem de ecuații algebrice care constă în înlocuirea unei necunoscute dintr-una din ecuații cu valoarea ei, dedusă din cealaltă ecuație.

3. (chim.) înlocuirea unui atom sau a unui radical dintr-o moleculă printr-un alt atom sau prin alt radical.

4. (lingv.) înlocuire a unui sunet prin altul.

5. dispoziție prin care un moștenitor este obligat transmită la moartea sa bunurile moștenite unei persoane desemnate ca succesorul său obligatoriu.


Substitutiv, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. substitutif)

1. care substituie; care poate juca același rol, care poate înlocui.

2. (despre o medicaţie) care urmăreşte a compensa un deficit organic sau funcțional.


Bromurare

Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. bromuration)

1. reacţie chimică de adiţie sau de substituţie prin care se introduc unul sau mai mulţi atomi de brom în molecula unui compus organic.


Expromisiune

Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. expromissio, fr. expromission)

1. substituţie de debitori în dreptul roman, care se caracteriza prin faptul nu exista o înţelegere prealabilă între debitori.


Signatură

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. signature)

1. semn pus pe prima pagină a fiecărei coli de tipar a unei cărți, care ușurează legătorului numerotarea colilor.

2. mic șanț tăiat în blocul de litere care înlesnește zețarului recunoașterea poziției ei.

3. (mat.) ~a unei substituții = (pentru o substituție dată) numărul +1 dacă substituția echivalează cu un număr par de traspoziții, numărul -1 dacă acesta echivalează cu un număr impar de transpoziții.


Substituent

Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Substituent, it. substituente)

1. substanţă care poate înlocui o altă substanţă cu care are proprietăţi asemănătoare; succedaneu.

2. substitut (3).


Vicarianţă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. vicariance)

1. (fiziol.) substituţie a unui organ de către altul în îndeplinirea unei funcţii vitale sau utile organismului.