Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (după fr. surréaliste)
1. I. referitor la suprarealism; conform principiilor suprarealismului; surrealist.
2. care evocă sensibilitatea, arta, metodele suprarealismului; surrealist.
3. II. adept al suprarealismului (mișcare poetică și artistică a secolului XX, născută la Paris în anii 1920 ca o evoluție a dadaismului, care pune accent pe activitatea spontană a imaginației și pe exploatarea zonelor iraționalului în creația artistică); surrealist.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. dictée)
1. reproducere fidelă, automată a unui act de gândire, fără controlul raţiunii; dictare.
2. ~ automat = procedeu de creaţie artistică preconizat de către suprarealişti, prin care se ambiţiona realizarea unei expresii formale a operei de artă, identică gândirii în stare de veghe, de vis etc.; ~ muzical = muzică ce urmează a fi notată după auz.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. frottage)
1. tehnică în pictura suprarealistă, constând în obţinerea, prin apăsare, a impresiunilor unor obiecte ce poartă adesea o semnificaţie, o efigie etc.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. fumage)
1. tehnică în pictura suprarealistă prin trecerea unei flăcări peste unele porţiuni ale tabloului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (sp. ultraismo, engl. ultraism)
1. politică a acelora care pledează pentru măsuri extreme; părere extremistă.
2. mişcare literară de avangardă, de orientare suprarealistă, în Spania interbelică şi în literaturile hispano-americane.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. surréaliste)
1. I. care aparține suprarealismului; privitor la suprarealism; specific suprarealismului; suprarealist.
2. II. artist aparținând suprarealismului; adept al suprarealismului; suprarealist.