Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. suprématie)
1. superioritate absolută; poziţie dominantă; preponderenţă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. antinomisme, germ. Antinomismus)
1. tendinţă de negare a legilor sau legalităţii.
2. (teol.) doctrină care propovăduieşte, în numele supremaţiei graţiei, indiferenţa faţă de legi.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. hégémonie, gr. hegemonia)
1. drept al unui oraş antic de a conduce treburile confederaţiei din care făcea parte.
2. supremaţie politică sau economică a unui oraş într-o ţară; supremaţie, dominaţie; rol conducător.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. thalassocratie)
1. (politică) stat a cărui putere constă în stăpânirea mării; putere întemeiată pe supremație maritimă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., lat. titan)
1. (mit.) fiecare dintre cei 12 fii ai lui Uranus şi ai Geei care s-au răsculat împotriva lui Zeus pentru supremaţie; (p. ext.) gigant. uriaş.
2. (fig.) om de o putere extraordinară.
3. personalitate care s-a impus într-un domeniu.