Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. suspecter)
1. a bănui pe cineva de ceva (rău).
2. a se îndoi de ceva, a pune la îndoială; suspiciona.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (suspecta + -bil, cf. engl. suspectable)
1. care poate trezi suspiciuni.
2. care poate fi suspectat.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (suspecta)
1. acțiunea de a suspecta și rezultatul ei; bănuire.
2. presupunere că cineva a făcut ceva (rău).
3. neîncredere.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (suspecta)
1. care este bănuit de ceva; suspect.
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. gigolo)
1. s. m. bărbat tânăr întreținut de o femeie mai în vârstă decât el.
2. tânăr elegant, dar cu moravuri dubioase.
3. adj. de o eleganță suspectă.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. méfier)
1. a nu avea încredere (în); a pune la îndoială, a suspecta.
Parte de vorbire: s.f. (înv.)
Origine: (fr. récusation, lat. recusatio)
1. acțiunea de a (se) recuza și rezultatul ei; recuzare.
2. acțiunea de a refuza un judecător, expert etc. suspectat de părtinire.
3. sustragere de la ceva.
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (după it. sospicciare, lat. suspicere)
1. a avea, cu privire la cineva sau ceva, o opinie, o prezumție nefavorabilă, dar nesigură și amestecată cu îndoială; a suspecta.
2. (var.) (înv.) a suspiționa.
Parte de vorbire: vb. tr. (înv.)
Origine: (fr. soupçonner)
1. (despre sentimente) a pune la îndoială; a suspecta.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (suspecta + -bil, cf. engl. suspectable)
1. care poate trezi suspiciuni.
2. care poate fi suspectat.