Dictionar

susura

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. susurrer)

1. (despre ape curgătoare, frunze) a produce un susur.
 

susurare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (vb. susura)

1. faptul de a susura; susur.
 

susurător, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (susura + -tor)

1. (despre ape care curg, despre frunze, despre vânt) care susură; murmurător, șopotitor, (înv.) murmuitor.
 

murmura

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. murmurer)

1. tr., intr. a rosti cuvinte sau a intona o melodie încet, nedeslușit.
2. intr. a susura.
 

zgomota

Parte de vorbire:  vb. intr.  
Etimologie: (zgomot + -a)

1. a produce zgomot; a trosni.
2. (despre ape curgătoare) a șopoti, a murmura, a susura.
3. (despre oameni) a face gălăgie, a vorbi tare.
4. (var.) (reg.) a zglomodi, (reg.) a zgomoti.
 

susurător, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (susura + -tor)

1. (despre ape care curg, despre frunze, despre vânt) care susură; murmurător, șopotitor, (înv.) murmuitor.
 

susuros, -oasă

Parte de vorbire:  adj. (înv.)  
Etimologie: (susura + -os)

1. (despre ape care curg, despre frunze, despre vânt) care susură; susurător.
 

susurare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (vb. susura)

1. faptul de a susura; susur.