Parte de vorbire: adj. (învechit)
Origine: (tâmplar + -esc)
1. care aparține tâmplarului; specific tâmplarului.
2. (despre obiecte) care este executat de tâmplar.
Parte de vorbire: vb. intr. (I.), tr. (II.)
Origine: (tâmplar)
1. I. a practica meseria de tâmplar; a fi tâmplar; a dulgheri.
2. II. a lucra obiecte din lemn; a executa construcții de lemn; a dulgheri.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. action, lat. actio)
1. desfăşurare a unei activităţi; faptă.
2. operaţie militară (ofensivă sau defensivă).
4. totalitatea întâmplărilor dintr-o operă epică sau dramatică.
5. efect, influenţă.
6. proces.
7. cerere prin care se deschide un proces.
8. hârtie de valoare care reprezintă o cotă fixă din capitalul unei societăţi comerciale şi care dă deţinătorului dividende.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. anachronisme)
1. eroare în fixarea datei unei întâmplări, a unui eveniment etc.
2. lucru care nu corespunde spiritului unei epoci, învechit.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.n.
Origine: (fr. antécédent, lat. antecedens)
1. I. care precede (cel mai adesea imediat) în timp; care este anterior.
2. (vorbind de un curs de apă) care prezintă un fenomen de antecedență.
3. (despre o vale) care s-a stabilit înaintea unei deformări tectonice.
4. II. faptă, întâmplare anterioară unui fapt, unei stări actuale.
5. ~ penal = fapt penal privind trecutul unui inculpat.
6. (logică) primul termen al unei judecăţi ipotetice; tot ceea ce poate constitui premisa unei demonstraţii.
7. prima secţiune a unei unităţi melodice structurată binar.
8. (muzică) prima expunere tematică într-o lucrare elaborată prin tehnica contrapunctului.
9. (antonime) posterior, subsecvent, ulterior.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. arbitraire, lat. arbitrarius)
1. adj. (făcut) după bunul plac, abuziv, samavolnic.
2. (făcut) la întâmplare.
3. s. n. faptă, acţiune, situaţie arbitrară (I).
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Bankeisen)
1. bucată de fier la bancul tâmplarului.
2. piesă de fier cu care se fixează în perete un dulap, o bibliotecă.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (broda)
1. acțiunea de a broda; brodare.
2. coasere, în relief, cu mâna sau cu mașina.
3. (fig.) dezvoltare a unei întâmplări, a unei povestiri, adăugând detalii imaginare.