Dictionar

sintactică

Parte de vorbire:  s.f. (învechit)  
Etimologie: (cf. fr. syntactique)

1. parte a gramaticii care cuprinde regulile de îmbinare a cuvintelor în propoziții și fraze; sintaxă.
 

ablativ

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (lat. ablativus, fr. ablatif)

1. caz al declinării, specific anumitor limbi, care exprimă punctul de plecare, instrumentul, asocierea, cauza etc.
2. ~ absolut = construcție sintactică în latină sau greacă cu rol de propoziție circumstanțială, dintr-un substantiv (sau pronume) și un participiu în ablativ.
 

ală

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. ala)

1. unitate tactică de cavalerie în armata romană, din auxiliari.
 

amfibolie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. amphibolie)

1. construcție sintactică defectuoasă, datorită căreia o propoziție sau o frază are un sens echivoc; contradicție într-un concept; ambiguitate.
 

antipalagă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. antipallage, gr. antypallage)

1. anacolut în care discontinuitatea sintactică reprezintă o abatere de la congruența cauzală în propoziție; schimbare reciprocă.
 

apoziție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. apposition, lat. appositio)

1. atribut substantival, pronominal sau numeral, de obicei în cazul nominativ.
2. orice construcție sintactică de tip apozițional.
3. (biol.) creștere în grosime a membrelor celulare prin depunerea succesivă a straturilor noi.
 

arbitru

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. arbitre, lat. arbiter)

1. persoană, instituție care are sarcina de a soluționa un diferend, un litigiu.
2. cel care arbitrează o aplicație tactică, o competiție sportivă.