Dictionar

tangent, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. tangent/e/, lat. tangens)

1. adj. (despre drepte, plane) care atinge într-un singur punct o linie, o suprafață sau o altă figură geometrică, fără a o tăia.
2. s. f. dreaptă care atinge o curbă într-un singur punct.
3. funcție trigonometrică, câtul dintre sinus și cosinus.
4. (fig.) în (sau prin) ~ = tangențial.
 

tangenta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (tangent)

1. a atinge tangent.
2. a scăpa prin tangență, a schimba brusc subiectul.
 

tangență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. tangence)

1. poziție, stare a două figuri geometrice tangente.
2. linie de ~ = linie de-a lungul căreia două suprafețe sunt tangente; punct de ~ = punct în care două linii sau suprafețe sunt tangente.
3. atingere, legătură, contact.
4. (fig.) relație trecătoare.
 

tangențial, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. tangentiel)

1. care este tangent; referitor la tangență.
2. accelerație ~ă = proiecție a accelerației pe o tangentă la traiectorie; forță ~ă = forță dirijată pe tangenta la o curbă.
3. (fig.; și adv.) în treacăt, printre altele.
 

cochleoidă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cochléoïde)

1. curbă plană, loc geometric al extremităților arcelor cercurilor tangente la o dreaptă într-un punct al ei, având originea comună și aceeași lungime.
 

contraarcatură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. contre-arcature)

1. (arhit.) șir de arce mici, în același plan vertical și având cheile tangente la intradosul unui arc mai mare.
 

ecoanson

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. écoinşon)

1. ornament triunghiular cuprins între două arcade tangente legate la înălțime de un brâu orizontal; piatră care formează colțul ambrazurii unei ferestre sau uși.
2. finisare a colțurilor unei încăperi.
 

exînscrie

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (ex2- + înscrie)

1. a construi o figură geometrică în afara alteia, astfel ca unele puncte ale celei dintâi să fie tangente la a doua.
 

exînscris, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (după fr. exinscrit)

1. (mat.; despre cercuri) tangent unei laturi a unui triunghi și prelungirilor celorlalte două.
 

inflexional, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. inflexionnel)

1. referitor la inflexiune.
2. (mat.) tangentă ~ă = tangentă a unei curbe în punctul de inflexiune.